Povestea pacienților incurabili din România, în Cartea Recordurilor

Pe 30 august, HOSPICE Casa Speranţei îşi propune să stabilească un nou record mondial care să promoveze cauza pacienţilor incurabili din România chiar în Guinness World RecordsŽ. Titlul recordului este „Cel mai mare mozaic de baloane format din oameni”, iar încercarea va avea loc la Constanţa, în prezenţa unui reprezentant desemnat de Guinness World RecordsŽ.

„De 27 de ani, suntem vocea pacienţilor din România care suferă de boli incurabile. Am făcut tot posibilul ca povestea lor să ajungă la cât mai multă lume, să convingem oamenii să ni se alăture şi să ne ajute să le dăruim acestora TIMP. Vorbim aici de timp de calitate, în care să beneficieze de îngrijirea de care au nevoie, să aibă cât mai puţine griji şi să se bucure de prezenţa familiei şi persoanelor dragi. Pe 30 august, facem un nou demers, prin care vom încerca să ducem povestea pacienţilor noştri chiar în Guinness World RecordsŽ.”, spune Mirela Nemţanu, Director executiv HOSPICE Casa Speranţei.

Citeste și:  Declarație comună privind Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

Evenimentul din 30 august reprezintă deznodământul campaniei #oferaTIMP, lansată luna aceasta în social media de HOSPICE Casa Speranţei. Jurnalişti, persoane publice şi internauţi au jucat o leapşa virtuală cu „balonul speranţei”, pentru susţinerea cauzei pacienţilor incurabili din România. Încercarea de a intra în Guinness World RecordsŽ constă în construirea celui mai mare mozaic de baloane din lume, format din peste 250 de persoane. Fiecare participant va ţine deasupra capului, preţ de un minut, un balon alb sau verde, culorile HOSPICE Casa Speranţei. Mozaicul va avea forma unei inimi verzi, încadrate într-un pătrat alb.

Evenimentul va începe în jurul orei 19:00, în parcarea Centrului Comercial Tom din Constanţa, înaintea concertului Live&Crunchy powered by Carrefour România. Sponsorii acestei iniţiative sunt BSB, Catena, Servier (prin Sermedic), Combinatul de Îngrăşăminte Chimice (Cich) Năvodari, Game World, Hervis Sports&Fashion, Hotel InterContinental Bucuresti şi Luxury-Photo-Video.

Citeste și:  Pensiile românilor se majorează! Valoarea Punctului de Referință crește cu 12,1% și ajunge la 91 de lei

Turneul Live&Crunchy, organizat de Carrefour România, oferă clienţilor o experienţă completă: o zi alături de familie şi prieteni, muzică bună, mâncare delicioasă, zone de relaxare, totul într-un loc familiar şi accesibil – parcarea hipermarketului Carrefour din oraş. Concertul din Constanţa este al nouălea eveniment marca Live&Crunchy de anul acesta. HOSPICE Casa Speranţei, organizaţie non-profit înfiinţată în 1992 la Braşov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România şi este cea mai mare fundaţie din ţară care oferă gratuit servicii specializate gratuite de acest tip.

Organizaţia are două spitale cu servicii integrate, în Braşov şi Bucureşti, echipe mobile în patru oraşe – Bucureşti, Braşov, Făgăraş şi Zărneşti, şase sedii destinate oferirii de îngrijire paliativă şi educaţie şi peste 100 de paturi pentru internare şi activităţi adiacente, destinate îngrijirii persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. În 2019, HOSPICE va inaugura centrul socio-medical de la Adunaţii Copăceni, primul din România destinat exclusiv copiilor cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii şi unităţi proprii pentru internare, la domiciliul pacienţilor şi în spitalele partenere. În cei 27 de ani de existenţă, HOSPICE a adus alinare şi speranţă pentru peste 30.000 de copii şi adulţi cu boli incurabile, cât şi familiilor acestora. Poţi sprijini pacienţii HOSPICE şi cauza îngrijirii paliative cu o donaţie ( https://www.hospice.ro/doneaza/) sau cu un sms la 8844 cu textul TIMP (2 euro pe lună). Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.hospice.ro. Ne găsiţi pe Facebook şi pe Instagram, iar pe Youtube puteţi afla povestea HOSPICE şi istoria îngrijirii paliative în România.

Citeste și:  Sărbători cu distracție și istorie la Muzeul și Baza Sportivă Olimpia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.