Un brașovean s-a ales cu dosar penal pentru violență în familie

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violența în familie”.

Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, la data de 21/22 iunie 2022, un bărbat, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții contradictorii, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în timp ce se aflau la reședința acestuia din municipiul Brașov.

În conformitate cu prevederile legale, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, însă, femeia a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Citeste și:  Curtea Constituțională deliberează astăzi asupra solicitării de anulare a rezultatului primului tur de scrutin prezidenţial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.