Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”, „braconaj” și „uz de armă, fără drept”.
Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 11 spre 12 iulie 2022, un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din localitatea Beclean, județul Brașov, ar fi efectuat acte de braconaj, respectiv ar fi vânat un exemplar de cerb din fondul de vânătoare Drăguș, iar, cu ajutorul altor patru bărbați, l-ar fi transportat la domiciliul său, unde ar fi procedat la tranșarea acestuia, ulterior abandonând trofeul și pielea animalului în râul Olt.
În continuarea cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că partida de vânătoare s-ar fi efectuat în afara perioadei stabilite pentru vânatul de cerb, iar bărbatul, în vârstă de 38 de ani, nu deține autorizație de vânătoare.
În zilele de 14 și 15 iulie 2022, polițiștii Inspectoratul de Poliție Județean Brașov – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov, Secția de Poliție Rurală Voila și Poliția Municipiului Făgăraș au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Beclean, județul Brașov.
În urma acestora, au fost identificate și indisponibilizate mai multe bunuri, respectiv 11 arme letale de vânătoare, 1 armă letală de tir sportiv, mai multe tipuri de muniție, precum și aproximativ 200 de kilograme de carne de vânat, specia cervide.
Cercetările în cauză sunt continuate de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov, în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.