Dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive

“-Sunteți Lupu’ de la rutieră, nu? Aș vrea să facem o fotografie împreună!

Sigur că da! Dar între timp să efectuăm și o testare cu aparatele alcooltest și DrugTest!”

Și a consumat!


La data de 06 august 2022, în jurul orei 17.10, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie rutieră, agentul șef principal de poliție Sandu Ioan Cornel din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov a procedat la oprirea în trafic a două motociclete, în vederea verificării normelor legale de către conducătorii celor două vehicule.

În timpul parcurgerii procedurii pe linie rutieră de către polițistul brașovean, în proximitatea locului unde cele două motociclete au fost oprite pentru control, respectiv pe DN1E, pe raza Stațiunii Râșnov din județul Brașov, a oprit, voluntar, un alt motociclist, care, cu entuziasm că l-a întâlnit pe Lupu’ de la rutieră, i-a adresat acestuia rugămintea de a realiza o fotografie împreună.

Agentul șef principal de poliție Sandu Cornel i-a solicitat conducătorului auto să parcurgă procedura testării cu aparatele alcooltest și DrugTest, ulterior urmând să fie realizată și fotografia solicitată.
Surpriză! Conducătorul auto, identificat ca fiind un bărbat, în vârstă de 36 ani, din județul Brașov, a ieșit pozitiv la cocaină. Sens în care, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.
De asemenea, la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,03 mg/l alcool pur.

Citeste și:  Premiile Gopo 2024: O seară dedicată excelenței cinematografice românești

S-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Reamintim: „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.”

Citeste și:  Concert vocal-simfonic excepțional sub bagheta dirijorului Steffen Schlandt, în așteptarea sărbătorilor pascale, la Filarmonica Brașov

Poliţiştii brașoveni acționează zilnic pe raza întregului județ, cu toate mijloacele tehnice din dotare (aparate radar, aparate alcooltest şi drugtest) pentru prevenirea accidentelor rutiere, depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, care conduc autovehicule fără a deține permis de conducere sau se află sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive.

Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte normele legale în vigoare, să respecte regimul legal de viteză, să nu se angajeze în depășiri neregulamentare și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren.
Atragem atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și, în special, a celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, consumul acestora scăzând capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi, scăzând concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Dacă faptele anterior menționate au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 ani la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Citeste și:  Sfânta Lumină va fi adusă din nou în România

De asemenea, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, faptele de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, cumpărare sau deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.
Dacă faptele mai sus-menționate au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.


Totodată, punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.