Prima grădiniță construită în ultimii 12 ani se va deschide în cartierul Tractorul

  • Prima grădiniță construită în ultimii 12 ani se va deschide în cartierul Tractorul
  • 90 de prichindei vor merge la grădinița ,,din cartier” începând din următorul an școlar. Aceasta este situată pe str. Ioan Popasu

Primarul Allen Coliban a verificat astăzi stadiul lucrărilor de construire a grădiniței de pe str. Ioan Popasu nr. 15 și a avut o discuție cu constructorul cu privire la necesitatea respectării calendarului de lucrări, astfel încât să fie finalizate în această toamnă, conform contractului.

,,Aceasta este prima grădiniță care va fi gata în Brașov în ultimii 12 ani. O construim  aici, în cartierul Tractorul, o zonă cu foarte multe familii tinere, o zonă cu foarte mare deficit de infrastructura educațională, o zonă în care ni se solicită în mod curent și creșe, și școli, și grădinițe. Iată că avem o astfel de infrastructură pentru 90 de copii, 5 grupe, care va fi gata, conform graficului, după jumătatea lunii octombrie. Am venit pe șantier tocmai să mă asigur că stadiul lucrărilor este unul bun și discuția cu constructorul a fost că, în cazul în care vor exista întârzieri, vom percepe penalități, așa cum ne permite contractul, pentru că e foarte important în tot ceea ce ține de dezvoltarea Brașovului – și cu atât mai mult dezvoltarea infrastructurii de educație – să fim foarte stricți în respectarea acestor termene, dată fiind și nevoia crescută de astfel de spații în municipiul nostru. Mă bucur că vom avea o grădiniță nouă în cartierul Tractorul, în partea nouă a cartierului. Ne putem mândri și cu faptul că, pe perioada primăverii, a verii și a toamnei, tot ceea ce înseamnă consum de energie se va face din surse regenerabile, din panourile ce vor fi amplasate pe acoperiș. Îi anunț pe toți brașovenii din zonă că vor putea să beneficieze de această infrastructură pentru copiii Brașovului și că ne putem mândri cu asemenea proiecte”, a declarat primarul Allen Coliban.

Deși lucrările sunt puțin întârziate, constructorul a promis că va recupera, iar clădirea va fi livrată Primăriei în acest an. S-au finalizat lucrările de infrastructură și suprastructură, și sunt aproape de final lucrările de compartimentare, zidărie sau gipscarton.

Citeste și:  Primăria Brașov: Vineri aprindem luminițele Crăciunului – Vino cu RATBV și ai scăpat de grija parcării!

,,Până acum am executat structura de rezistență și o parte din compartimentări, o parte din instalații. Urmează partea de instalații majore, adică încălzire în pardoseală, panouri solare, panouri termice, ventilație și ultimele finisaje, care înseamnă pereții-cortină cu tâmplărie din aluminiu, cu geamuri speciale, ca să nu se accidenteze copiii, și finisajele interioare – gresie, faianță, partea de bucătărie și așa mai departe”, a explicat Neculai Roșu, director Romconstruct Grup Ploiești.

Grădinița va avea o suprafață construită de 279 mp și suprafața desfășurată de 763 mp, cu o capacitate de 90 copii, având regim de înălțime demisol+parter+etaj1+etaj 2 retras.

Grădinița va avea 5 săli de grupă, o grupă multifuncțională, sală educatoare, sală de mese, bucătărie cu spații tehnice aferente, cabinet medical cu izolator, precum și holuri cu vestiare. La subsol, vor funcționa: o bucătărie cu spații de depozitare, recepție marfă, o spălătorie cu spații de depozitare lenjerie curată, materiale de curățenie, spații tehnice, vestiare, holuri. La parter, sunt prevăzute 2 săli de grupă, cabinet medical și izolator, vestiare pentru copii, birouri pentru administrație. La primul etaj, vor fi amenajate 3 săli de grupă, 2 săli pentru depozitarea materialelor didactice și educative, garderobă, 2 grupuri sanitare și oficiu. La etajul al doilea, va fi amenajată o sală multifuncțională.

Citeste și:  Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie, iar producţia va fi relocată în Slovacia şi România

Lucrările sunt realizate de către firma Romconstruct Grup SRL, având ca termen de finalizare data de 19.10.2022. Valoarea lucrărilor este de 3.379.403,51 lei, inclusiv TVA.

Finanțarea acestui proiect este asigurată prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, derulat prin Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiţii 4.4 Investiţiile în educaţie, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurilor de educaţie şi formare, Obiectiv Specific 4.4 Creşterea calităţii infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi  sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă. 

O altă grădiniță, care se va construi în acest cartier, va fi situată pe str. 1 Decembrie 1918, tronsonul cuprins între str. Ioan Popasu și str. I.C. Brătianu. În acest moment, este depusă documentația pentru obținerea autorizației de construire. Odată cu obținerea autorizației, municipalitatea va putea demara procedura de achiziție pentru realizarea lucrărilor.

Citeste și:  15 cele mai comune tipuri de gândire distorsionată

Alte două unități dedicate copiilor din acest cartier sunt creșa și grădinița, care se vor construi pe vechiul amplasament al depoului de tramvaie. În prezent, suntem în etapa de pregătire a documentației pentru demararea procedurilor de construire a celor două unități de învățământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.