Fostul director sportiv Mihai Stoica a declarat, marţi, că au fost mai multe cauzele care l-au făcut să plece de la FCSB, între care probleme personale, faptul că jucătorii nu îl mai ascultau şi, mai ales, acuzaţiile patronului Gigi Becali.
„Am avut probleme personale care sper să se rezolve în două săptămâni. Acestea devansau problemele pe care le aveam la echipă. Poate pentru prima dată în viaţa mea, fotbalul a trecut pe planul doi. Se întâmplă să mai parcurgi şi aceste perioade. Nu mai puteam să fac mare lucru. Puteam să-i spun lui Gigi să mă lase două, trei zile, dar am realizat că nu mai puteam ajuta echipa foarte mult. Nu am reuşit în mai să-l conving pe Gnohere să se opereze. Nu mi se întâmpla înainte aşa ceva. Că se duce la echipa naţională, Coasta de Fildeş, că a vorbit cu antrenorul. I-am spus că nu o să meargă şi dacă se operează acum, o să îneceapă pregătirea. S-a operat târziu. Am avut o discuţie cu Bălaşa după meciul cu Alaşkert, înaintea meciului cu Astra şi i-am spus: Băi, băiatule, dă în trinune, nu te mai complica, nimeni nu o să spună şi o să scrie că în minutul 31, Bălaşa a dat o minge în tribune, dar dacă mai faci o greşeală, alea se consemnează. Şi a făcut cu Astra exact ce a făcut cu Alaşkert. Vână a venit şi a avut o evoluţie execepţională, în primul meci cu Hermannstadt, scor 4-3. Toată lumea în extaz, de la patron. Vână venise cu ceva nou, venise zâmbind, umpluse vestiarul, era fericit că era la noi. După meciul ăla i-am spus: te rog frumos, nu călcâie şi nu încerca tuneluri şi nu mai trage cu talpa, că aia e la sală. Ştim ce calităţi ai, nu trebuie să ne mai arăţi că eşti prea tehnic. După aia, Vână a făcut greşeală. La meciul cu Astra, Vână a luat mingea şi i-a dat-o lui Alibec: Dă gol! Şi am zis chiar aşa, nu mă mai ascultă nimeni. Am parte de vină la chestia cu accidentările, cu Marian Lupu. dar preparatorul este o piesă dintr-un puzzle. Îmi asum şi eu o parte din vină că am avut încredre în Lupu, dar nu a fost Lupu cel care a făcut totul, Lupu a făcut ce i s-a spus, pentru că un antrenor dictează ce vrea să scoată de la echipă. S-au strâns. Nu a spus-o o dată (n.r. – Gigi Becali, că Stoica este vinovat de ratările transferurilor lui Burcă şi Cestor). Burcă şi Cestor, Burcă şi Cestor! Dacă Burcă şi Cestor sunt atât de buni, de ce îşi aduce Petrescu doi fundaşi centrali în ultima zi în utlimele trei zile? Dacă Gigi voia să-i aducă pe Burcă şi Cestor, nu-i aducea? Nu poţi să spui încontinuu Burcă şi Cestor, MM e vinovat! Eu am avut şi probabil o să am o relaţie specială cu Gigi Becali, vorbeam ore întregi. De câte ori vedeam iniţialele la telefon râdeam înainte să răspund la telefon pentru că discutam foareete mult de altele, glume. În ultima vreme, deja eram stresat, pentru că nu îi mai convenea nimic din ce îi spuneam. Orice spuneam îl iritam. Aia nu, aia nu, am zis să fac un pas în spate, aşa am simţit la momentul acela. Normal că m-aş întoarce la un moment dat, e meseria mea. Nu prea pot să o fac în altă parte, nu mai am vârsta la care să fiu dornic de provocări, cum am fost la Urziceni. Am avut prea mult şi simţeam că o să clachez şi nu prea aveam chef. A fost o picătură care nu cred că a umplut paharul, dar am resimţit-o din plin. La Piteşti, la meciul cu Botoşani, unii la pauză mă înjurau prea tare la tribuna oficială şi nu înţelegeam de ce. Nu antrenez, nu îi accidentez eu”, a declarat Stoica, la Digi Sport.
Stoica a precizat că l-a dorit foarte mult antrenor la FCSB pe Edward Iordănescu: „Am vorbit ore în şir cu Edi ca să plece bine pregătit la discuţia cu Gigi Becali. Speram să se înţeleagă. Jucătorii îl sună pe patron de doi ani. A venit o dată în cantonament, a zis ăsta e numărul meu, mă sunaţi.”
Stoica a părăsit postul de director sportiv al FCSB la începutul lunii trecute, fiind înlocuit de Narcis Răducan.