Laureați ai curselor de la Berlin, Valencia, Praga, Madrid sau Istanbul, se aliniază la startul celei mai rapide curse de alergare pe șosea din România
Într-un sezon de toamnă încărcat de competiții spectaculoase, Brașov Running Festival 10km, cursa certificată World Athletics Elite Label, promite să fie una dintre cele mai competitive la nivel global.
Brașovul este pregătit să găzduiască, pe 25 septembrie, înfruntarea unora dintre cei mai puternici alergători de pe mapamond.
Weldon Langat din Kenya este cel mai rapid atlet înscris până acum în competiție! Tânărul în vârstă de 24 de ani și-a întrecut recordul carierei sale la Herzogenaurach, în aprilie anul acesta, cu un timp de 27:21!
Compatriotul său, Isaac Kibet Ndiema, debutant în 2022 în alergările pe șosea, a realizat un timp de 27:45 min la Praga, pe 3 septembrie.
Mogos Tuemay din Etiopia este, de asemenea, unul dintre candidații la titlu. Campionul Africii la 10.000 m în iunie se mândrește cu un record de 27:50, obținut anul trecut.
Starurile atletismului vor avea o concurență puternică, cel puțin din partea altor doi rivali. Alex George, campionul european britanic U20 în 2015, s-a dovedit a fi într-o formă bună anul acesta, obținând un timp de 13:33.25 la o cursă de 5000m în iunie. Benard Kibet Yegon, cu un record de 13:44 la 5km, va debuta pe distanță mai mare la Brașov. Nicolae Alexandru Soare, cel mai titrat alergător român al momentului, pare singurul român capabil să încerce să obțină una dintre pozițiile fruntașe.
O altă prezență remarcabilă, Sheila Chepkirui este cel mai titrat sportiv din cursa feminină. Kenyana, care în prezent ocupă locul 6 în clasamentul mondial de alergări pe șosea, este fost lider mondial și a obținut o medalie de aur la Campionatele Mondiale U18, o medalie de aur la Campionatele Africane și o medalie de bronz la Jocurile Commonwealth din acest an. În cariera sa de succes, tânăra în vârstă de 31 de ani a reușit cel mai bun timp pe 10 km cu un fabulos 29:46 la Valencia în 2020.
Competiția va fi strânsă, întrucât alte două atlete care vor fi prezente la linia de start din septembrie au un record personal de sub 31 de minute. Adolescenta keniană Faith Cherono a egalat recordul african U20 cu 30:50 la Herzogenaurach în urmă cu aproximativ patru luni. Cherono s-a clasat pe locul al treilea la Praga la începutul acestei luni, reușind să-și îmbunătățească recordul cu 2 secunde. Aberash Minsewo din Etiopia, campioană mondială U18 la 3000 m în 2017, a realizat la Lille anul trecut, când a debutat în cursele rutiere, recordul de 30:58.
Printre concurentele redutabile din cursa feminină se mai numără și Esther Borura din Kenya (31:02), Sarah Chelangat (31:11) din Uganda, precum și favorita locală, Stella Rutto (15:06:93 în această vară la 5000 m).
Brasov Running Festival se desfășoară în cartierul Coresi din Brașov și cuprinde o varietate de curse de alergare pe șosea, cea mai importantă fiind ”World Athletics Elite Label 10 km”, cursă ce va fi transmisă live în lumea întreagă. Alte curse includ alergări pentru copii și juniori, dar și open, de la 800 m până la 5 km. Toate probele sunt programate în 25 septembrie, între orele 9 și 13. Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile pe: https://brasovrun.ro și pe paginile de socializare media ale competiției.
10 KM MASCULIN | |
Weldon Langat | KEN |
Dennis Kibet Kityio | KEN |
Isaac Kibet Ndiema | KEN |
Benard Yegon | KEN |
Josphat Kipkorir Meli | KEN |
Pierre Couzinier | FRA |
Fredrick Yeko Domongole | KEN |
Aras Kaya | TUR |
Nicolae Soare | ROU |
Brian Kwemoi | KEN |
Mogos Tuemay | ETH |
Alex George | GBR |
Maxim Raileanu | MDA |
Hiko Tonosa Haso | IRL |
Andrei Rusu | ROU |
10 KM FEMININ | |
Sheila Chepkirui | KEN |
Esther Birundu Borura | KEN |
Faith Cherono | KEN |
Sarah Chelangat | UGA |
Sheila Jebiwott | KEN |
Agnes Ngetich | KEN |
Abreash Minsewo | ETH |
Elle Twentyman | GBR |
Stella Rutto | ROU |
Adelina Panaet | ROU |
Liliana Dragomir | ROU |
Veronica Loleo | KEN |
Devora Avramova | BUL |
Sigur va fi un eveniment deosebit, marca familia Șanta. Iar Brașovul merită un asemenea eveniment, pt. că are deja. antecedente, un mondial de 50 KM Alergare pe șosea, competiție care a convins Federația Internațională de Atletism că România are potențial, competență și determinare. Așadar
FELICITĂRI și SUCCES!
Personal voi fi prezent, că spectator!