Proiectul legislativ prin care se interzice achiziţionarea de produse şi servicii de tip antivirus de la entităţi provenind din Federaţia Rusă figurează pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de astăzi.
Acest proiect stabileşte cadrul juridic şi instituţional în vederea interzicerii achiziţionării şi utilizării de către autorităţile şi instituţiile publice, de la nivel central şi local, a produselor şi serviciilor software de tip antivirus provenind direct sau indirect din Federaţia Rusă sau de la un operator economic aflat sub controlul direct sau indirect al unei persoane fizice sau juridice din Federaţia Rusă.
Încălcarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 50.000 – 200.000 lei.