Andrei Gîrtofan și Doru Vraja (Škoda Fabia Rally2) vor lua startul, în wekend, la Raliul Clujului, ultima etapă din cadrul Campionatului Național de Raliuri Betano pe Asfalt 2022. Pentru Andrei și Doru, cei doi echipieri ai ProRally Team Brașov, etapa clujeană are o miză spcială: titlul de campioni pe asfalt în 2022. O miză care îi motivează și mai mult, mai ales că este primul lor sezon cu un material de concurs de top.
„Am ajuns și la acest moment, al ultimei etape de asfalt din campionat. Una care poate însemna pentru mine și Doru obținerea titlului pe asfalt, la primul nostru an cu o mașină de top. După trei runde de macadam, trebuie să ne dăm un «reset» și să revenim la «setările» de asfalt și să încercăm să ne facem cursa noastră. Una în care să avem un ritm bun încă de pe primii metri de probă specială și apoi să creștem, de la «specială» la «specială» și să ne luptăm pentru în loc, acolo, în top. Probele de la Cluj sunt frumoase, și tehnice și de viteză, le cunoaștem foarte bine și totdeauna ne-am simțit excelent pe ele. În plus, Clujul este locul unde am obținut primul nostru tiltlu de campioni, la clasa RC2N sau fosta Grupa N, în 2019, așa că, speranțele sunt mari să mai avem încă o amintire plăcută de aici. Nu ne va fi ușor, dar sunt sigur că vom reuși un rezultat important”, a declarat Andrei Gîrtofan.
Andrei și Doru au și un partener nou pentru etapa clujeană, pe cei de la MRF Motorsport Tyres România. „Mă bucur că oamenii de la MRF Motortsport Tyres România au ales să ne susțină și să vină alături de noi. După ce tata a testat anvelopele MRF în etapa de la Iași, acum mi-a predat mie ștafeta și voi încerca să le răsplătesc încrederea cu un rezultat frumos”, a mai adăugat Andrei.
Tot la Raliul Clujului va concura și Dan Gîrtofan (Škoda Fabia Rally2). Secondat de Andrei Toderaș, dublul campion național de raliuri bifează a treia etapă în acest sezon și a doua pe asfalt. „Revenim întotdeauna cu mare plăcere la Cluj. Este pentru noi al doilea raliu de casă după Brașov și tot timpul ne-a plăcut să-ii încântăm pe fanii motorsportului pe probele de aici. Obiectivul nostru este să ne simțim bine pe specialele astea frumoase, să le arătăm fanilor că încă putem să ne luptăm la primele locuri și că putem să le oferim spectacolul cu care i-am obișnuit. De asemenea, îi susținem pe Andrei și Doru în lupta pentru un obiectiv important în cariera lor și le suntem alături cu toată inima”, a spus Dan Gîrtofan.
Andrei și Doru, respectiv Dan și Andrei sunt suținuți Raliul Clujului de Dinamic ’92, MRF Motorsport Tyres România, dar și de Pro-X, Aro Palace Hotel & Spa, Autochelu, MTS Print, Mobil 1 prin Lubexpert, Mipa și Presto și Peak Sport România.