În contextul celebrării a 100 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, Centrul Cultural „Reduta” va derula în luna octombrie o serie de acțiuni culturale menite a marca acest eveniment, și anume: Pentru data de 17 octombrie, de la ora 18.00 sunt pregătite două concerte.
Primul concert este susținut de Duo Kitharsis din București, cu piese din literatura muzicală universală de pian sau orchestră adaptate la două chitare, o parte din lucrări fiind de pe ultimul album al grupului Romanian Tribute dedicat Centenarului Încoronării.
Prezent în viața muzicală românească și internațională începând cu anul 2009, Duo Kitharsis este alcătuit din tinerii Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan, absolvenți ai Universității Naționale de Muzică din București, secția chitară clasică.
Laureați ai unor concursuri importante destinate chitariștilor, precum Festivalul Internațional de Chitară Clasică de la Olsztyn (Polonia), Concorso Internazionale di Esecuzione Musicale de la Castel Ritaldi (Italia), Concursul European de Chitară Clasică Enrico Mercatal sau Festivalul Internațional de Chitară Transilvania, componenții Duo Kitharsis au susținut deja numeroase recitaluri în țară și în străinătate, bucurându-se de succes la Strasbourg și Paris.
Al doilea moment aduce în fața publicului un concert – lectură dedicat Reginei Maria a României susținut de Elena Ivanca – actriţă (Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca), Claudia Codreanu – mezzosoprană (București), Inna Oncescu – pian (București).
Programul muzical selectează unele dintre cele mai frumoase lucrări religioase dedicate Fecioarei Maria, începând cu una din rugăciunile fundamentale ale creștinismului, ,,Ave Maria”, căreia Gounod i-a creat un înveliș sonor magistral, pornind de la un preludiu de Bach.
Acestei piese i s-au alăturat, în mod firesc, ,,Vergin, tutto amor” și ,,Panis Angelicus”, lucrări ale compozitorilor Francesco Durante și César Franck, precum și o lucrare mai puțin cunoscută, dar, de asemenea, foarte valoroasă, a regretatei compozitoare contemporane Felicia Donceanu, piesă care dă titlul acestui concert-lectură. Programul mai cuprinde și câteva piese pentru pian solo de George Enescu și Claude Debussy.
Suportul vizual al spectacolului constă dintr-o selecție de fotografii și filmări de arhivă, cu imagini din viața Reginei Maria a României și a familiei regale, fiind asigurat de Radu Rădescu, cel care a conceput acest proiect. Concepția vestimentară este semnată de designerul târgumureșan Aitai Lörincz. Este o propunere de spectacol care sperăm să-i reunească deopotrivă pe iubitorii de istorie, teatru, film și muzică.
Spectacolul va fi întregit de Expoziția ,,O viață în imagini. Regina Maria a României”, expoziție ce cuprinde fotografii din arhiva Bibliotecii Naționale a României, Serviciul Colecții Speciale.
Maria a României (29 oct.1875-18 iulie 1938) a fost principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a principelui de coroană devenit ulterior regele Ferdinand I al României.
Personalitate de excepție a istoriei naționale s-a implicat activ în viața politică, a promovat valorile României dincolo de granițe și s-a bucurat de atenția celor mai importante personalități politice pe plan mondial.
Prin intermediul acestor fotografii, multe dintre ele necunoscute publicului larg, încercăm să-i schiţam un portret ce va fi, inevitabil, incomplet.
Este prezentat momentul Încoronării de la Alba Iulia, 15 octombrie 1922, eveniment ce a consfinţit Unirea de la 1918.
Numeroasele fotografii în costum popular arată dragostea Reginei pentru poporul căruia i-a fost dat să-l conducă, dragoste ce i-a fost deschisă chiar de Regina Elisabeta.
Încă din primele momente ale sosirii sale în România, Regina a început să poarte costume populare româneşti din toate zonele ţării.
În expoziția „O viaţă în imagini. Regina Maria a României” este prezentată o amintire de la Încoronare, 15 octombrie 1922, fotografia având semnătura olografă a Reginei Maria.
Unul din locurile dragi ale Suveranei, surprins în fotografii, a fost Balcicul unde, la dorinţa sa, i-a rămas şi inima după moarte.
„Balcicul pentru mine a devenit un colţ de linişte şi odihnă, unde mă duc să-mi împrospătez sufletul şi trupul. Balcicul este casa mea de vis, inima mea.” Regina Maria
Expoziția ,,O viață în imagini. Regina Maria a României” va fi deschisă publicului în perioada 17 octombrie – 31 octombrie 2022 și poate fi vizitată în intervalul orar 8.00 – 20.00 în foaierul Centrului Cultural Reduta.
Vă invităm aşadar la acțiunile culturale menite a marca cei 100 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, participând atât la concertele de chitară clasică, la concertul – lectură, cât și la expoziţia de suflet dedicată celei care a iubit din toată inima România: Regina Maria!
INTRAREA ESTE LIBERĂ!