Program pentru montarea de panouri fotovoltaice destinat UAT-urilor și instituțiilor publice

La sfârșitul acestui an va fi lansat un program pentru montarea de panouri fotovoltaice destinat unităților administrativ-teritoriale și instituțiilor publice, a anunțat ieri ministrul energiei, Virgil Popescu. Programul ar urma să fie implementat efectiv din primăvară, informează Radio România Actualități.

„Ne dorim ca, odată ce ieșim cu evaluările în această iarnă, din primăvară UAT-urile să poată, și instituțiile publice, să treacă practic la faza de implementare a acestui program și să fim pregătiți mai bine pentru perioadele următoare. Și va fi în fiecare an call de proiecte pe acest domeniu pentru UAT-uri și pentru instituțiile publice separat, tocmai pentru a nu intra în competiție cu companiile, cu întreprinderile mici si mijlocii sau cu producătorii de energie electrică”, a declarat Virgil Popescu, potrivit sursei citate.

Ministrul a mai spus că producția de cărbune a crescut în acest an cu aproximativ 900.000 de tone.

Citeste și:  Consiliului Suprem de Apărare a Țării se reunește astăzi la Palatul Cotroceni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.