Restricții de circulație publică pentru TESS Rally Brașov 51

Cea mai longevivă etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano – TESS Rally Brașov își sărbătorește ediția cu numărul 51 la sfârșitul ultimei săptămâni a lunii octombrie.

Organizatorii se așteaptă și în acest an la o prezență numeroasă din partea celor mai buni piloți ai ramurii sportive, printre aceștia putând să-i amintim pe Simone Tempestini – de 6 ori campion național absolut al României, pe Dan Gîrtofan – dublu campion național absolut în țara noastră, cât și pe fiul lui, pe Andrei – proaspăt campion absolut pe asfalt.

Cu un program de 2 zile de concurs, echipajele de concurs se vor aventura pe drumurile forestiere din apropierea municipiului gazdă, respectiv vineri seara inclusiv în centrul istoric al Municipiului Brașov – Bd. Eroilor, unde brașovenii și nu numai pot urmări evoluția „actorilor” din CNRB, într-o probă spectacol – denumită de organizatori drept „Brașov Rally Show”.

Totuși, pentru necunoscătorii acestui sport, este de precizat faptul că probele speciale, adică segmentele cronometrate pe care se desfășoară raliul sunt închise circulației publice rutiere, astfel organizatorul împreună cu autoritățile publice este nevoit să închidă anumite drumuri pentru o perioadă determinată. Aceste restricții de circulație se aplică atât pentru siguranța echipajele cât și pentru cea a publicului.

De departe, cea mai importantă restricție pe care brașovenii doresc s-o afle este cea corelată cu „Brașov Rally Show”. Restricția se va aplica vineri, 28 octombrie, în intervalul 17:30 și 22:30, vizând străzile Bd. Eroilor și Piața Teatrului, pe sectorul de drum cuprins între Hotel Aro Palace și Teatrul Dramatic „Sică Alexandru”. Pentru o mai bună înțelegere, atașat acestui comunicat aveți și o imagine cu străzile închise circulației publice rutiere. De asemenea, în cea de-a doua imagine veți regăsi și culoarele de trecere pentru pietoni, fiecare dintre ele fiind supravegheate de autoritățile publice, cât și amplasamentul stației RATBV provizorie din strada Vlad Țepeș (în parcarea din fața Galeriei 9 – Teatrul Dramatic „Sică Alexandru”), care va deservi liniile RATBV ce în mod normal trec prin nodul din Livada Poștei. Cea de-a treia hartă prevede devierea mijloacelor de transport în comun ale RATBV, pe perioada restricție din 27 octombrie, adică între orele 17:30 și 22:30.

Restricții însă vor fi și pe drumurile forestiere din județ Brașov și Prahova, prima dintre ele fiind tot vineri, 28 octombrie, în intervalul 07:30-12:00 și va afecta circulația pe Drumul Forestier Calea Cetății (Crizbav), pe sectorul cuprins între intersecția Str. Mihai Viteazu cu DC 70 (inclusiv drumul nou asfaltat), continuă pe drumul forestier Calea Cetății până la intrare în cartierul Cutuș. Cea de-a doua restricție a zilei de vineri se va aplica în intervalul orar 11:00-19:30 și vizează un alt drum forestier – aici fiind vorba despre DF Valea Gârcinului (Săcele), pe sectorul cuprins între Str. Gârciniului (Cantonul silvic), continuă pe drumul forestier Valea Gârciniului până la intersecția cu DC 129A și continuă pe DC 129A până la intersecția DC 129A cu DF Limbășel (Azuga). Ultima dar nu cea din urmă restricție a zilei de 28 octombrie va afecta circulația pe Drumul Forestier Limbășel (Azuga-Predeal), pe sectorul cuprins între intersecția DC 129A cu DF Limbășel (Azuga), continuă pe drumul forestier Limbășel până la intersecția DF Limbășel cu DC 129A și continuă pe DC 129A până la intersecția DC 129A cu DC 15 (Predeal), restricția aplicându-se în intervalul 11:30-19:30.

Dat fiind programul TESS Rally Brașov 51 care se întinde și pe durata zilei de sâmbătă, 29 octombrie, organizatorul anunță alte două restricții în zona Bran-Săcele, respectiv Pârâul Rece-Predeal. Prima restricție va fi impusă începând cu ora 07:30 și se va încheia la 19:00, drumurile vizate fiind cele forestiere Calea Haiducilor și Pănicer, sectorul afectat de restricții fiind cel cuprins între intersecția DC 51 cu Str. Valea Porții (Bran), continuă pe drumul forestier Calea Haiducilor, iar apoi pe drumul forestier Pănicer până la intersecția DF Pănicer cu DJ 101 (Rășnov – Glejărie). Ultima restricție de circulație din acest an vizează Drumul Forestier Valea Râșnoavei (Drumul Reginei), fiind impusă în intervalul orar 08:00-18:00 pe sectorul cuprins între intersecția DN 73A cu DF Valea Râșnoavei (în apropierea pensiunii Zeynep), continuă pe Drumul Reginei până la intersecția Str. Reginei cu DN 73A (intrare Predeal).

Cunoscând faptul că aceste restricții impuse sunt incomode și deranjante, organizatorul TESS Rally Brașov 51 – Clubul Sportiv Auto Blic Brașov își cere scuze pentru disconfort și neplăcere, și vă mulțumește pentru cooperare și înțelegere în speranța reușitei evenimentului de nivel național și interes internațional.

TESS Rally Brașov 51 este un eveniment cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov, fiind organizat de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov cu susținerea Consiliului Județean Brașov, Primăriei și Consiliul Local Bran, Primăriei și Consiliul Local Săcele, Primăriei și Consiliului Local Predeal, Primăriei și Consiliului Local Crizbav și Parcului Național Bucegi.

Evenimentul este organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și Ministerul Tineretului și Sportului, prin sprijinul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” Brașov, Inspectoratul Județean de Poliție Brașov și Inspectoratul Județean de Jandarmi Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.