Kiss FM a lansat campania Bursa de Merit Mai Mult pentru a sprijini tinerii din România care vor să-și urmeze visurile. Campania inițiată de postul de radio în parteneriat cu organizația World Vision România și cu sprijinul Lidl România și Thoughtworks, își propune ca în următoarea lună să identifice peste 20 de tineri care vor primi burse oferite în valoare totală de 200,000 de lei pentru ca aceștia să-și poată acoperi nevoile educaționale și de studii.
Campania Bursa de Merit Mai Mult reflectă preocuparea Kiss FM față de tinerii din România și educația noilor generații, prin recunoașterea meritelor celor care și-au descoperit un talent, o vocație și luptă pentru realizarea unui vis.
Kiss FM înțelege cât de important este ca tinerii să-și găsească cât mai devreme drumul în viață și consideră crucial orice sprijin oferit în acest sens.
Cunoști un copil cu vârsta între 11-18 ani cu un vis mare, dar și nevoie de sprijin pe drumul spre realizarea sa? Ești profesor, părinte, prieten, vecin al unui astfel de visător? Înscrie-l AICI!