Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tăinuire”.
Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că o femeie din municipiul Brașov s-ar fi prezentat la o instituție publică unde ar fi depus documentația necesară în vederea înmatriculării autoturismului personal. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autovehiculul în cauză figurează cu semnalări, introduse de autoritățile din Italia.
Autovehiculul a fost indisponibilizat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în vederea continuării cercetărilor.
Cercetările sunt continuate în cadru dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.