Hochei: Corona Braşov a învins-o pe ACSH Gheorgheni în deplasare

Corona Braşov a învins-o pe ACSH Gheorgheni cu scorul de 3-2 (1-1, 0-1, 1-0, 0-0, 1-0), după şuturile de departajare, duminică, în deplasare, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă, cât şi pentru Erste Liga.

Radim Valchar a adus victoria oaspeţilor, după ce ”lupii” au deschis scorul prin Chase William Schaber. Daniel Trancă şi Christopher Bodo au adus echipa harghiteană în avantaj, dar Samuel Owen Williams a egalat şi a trimis meciul în prelungiri.

În altă partidă, campioana SC Miercurea Ciuc a dispus de CSM Galaţi cu 10-2 (3-0, 5-2, 2-0). Pentru ciucani au înscris Istvan Sofron (3 goluri), Evgheni Skacikov, Tihamer Becze, Garrett Clarke, Csanad Fodor, Eduard Căşăneanu, Alpar Sallo şi Andor Peter, iar golurile vizitatorilor au fost semnate de Vitali Kiricenko şi Mihail Şabanov.

Citeste și:  Evaluările naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și VI-a în anul școlar 2023 – 2024 au început astăzi

ACS Sapienţia U23 a învins-o din nou pe Sportul Studenţesc, la Cârţa, cu 7-3 (0-1, 6-0, 1-2), după 12-4 în partida de sâmbătă.

Tamas Benedek (3), Sebastyen Lazar, Ervin Salamon, Botond Galusnyak, Kristof Kosza au marcat golurile învingătorilor, în timp ce pentru Sportul au punctat Ştefăniţă Bucatos, Zoltan Sandor şi Florian Anton.

Clasament Campionatul Naţional
1. ACSH Gheorgheni 30 puncte (12 jocuri)
2. CSM Galaţi 22 (11)
3. ACSHC Fenestela 68 18 (10)
4. SC Miercurea Ciuc 15 (9)
5. Corona Braşov 14 (7)
6. Steaua 12 (7)
7. ACS Sapienţia U23 6 (11)
8. Sportul Studenţesc 0 (10)

Clasament Erste Liga
1. Budapest Jegkorong Akademia HC 39 puncte (16 jocuri)
2. ACSH Gheorgheni 31 (15)
3. DVTK Jegesmedvek 25 (15)
4. DEAC Debrecen 24 (17)
5. FTC-Telekom 24 (15)
6. Sport Club Miercurea Ciuc 23 (15)
7. Dunaujvarosi Acelbikak 21 (16)
8. Corona Braşov 20 (15)

Citeste și:  Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane: 19 ani de activitate/ O nouă Strategie Națională Împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2024-2028

Sursa, Agerpres / Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.