Elicopterele cu reviziile făcute la Ghimbav, pleacă spre Dijbouti

Patru elicoptere care au fost în revizie la Airbus Helicopters România, din Ghimbav, județul Brașov, vor pleca spre statul african Dijbouti, fiind vorba de elicoptere 365 N DAUPHIN, pentru Forţele Aeriene Dijbouti, unul dintre elicoptere fiind al președintelui.

Potrivit directorului de operațiuni al Airbus Helicopters România, Gabriel Ciornei, cele patru elicoptere au venit într-o configuraţie sanitară, iar unul dintre ele a fost transformat în varianta VIP pentru preşedintele Republicii Dijbouti.

„E vorba despre un contract de revizie şi retrofit al unor elicoptere 365 N DAUPHIN, care s-a derulat pe parcursul a doi ani şi a constat în revizie generală pentru un elicopter şi revizii periodice pentru celelalte trei, dar şi transformare de configuraţie. Elicopterele au venit în configuraţie sanitară, unul din ele a fost transformat în varianta VIP şi va fi operat de Forţele Aeriene dijboutiene, pentru transportul preşedintelui, alte două elicoptere au fost transformate pentru transport, iar unul a rămas în configuraţia iniţială. În plus, pe elicoptere, s-a instalat o nouă variantă de sistem de aer condiţionat”, a declarat Gabriel Ciornei.

Citeste și:  Brașovul strălucește de sărbători: Târgul de Crăciun și magia lui Moș Crăciun în Piața Sfatului

Acesta a mai spus că modificările făcute nu afectează siguranţa elicopterelor, o revizie generală „dă ceasul de la zero, deci îi oferă un potenţial de 12 ani”, potrivit sursei citate.

„Munca a fost una laborioasă, provocatoare, nu datorită nivelului tehnic cerut de mentenaţă, pentru că suntem calificaţi, dar a fost un contract care a cuprins şi aceste transformări de configuraţie, care nu sunt deloc simple (…) şi, de ce să nu spun, şi un client extrem de pretenţios şi dificil”, a mai spus Ciornei.

Aparatele vor pleca luni din Braşov spre Dijbouti, acestea urmând să fie încărcate pe platforme rutiere, care le vor transporta până la Otopeni pe parcursul nopţii de duminică spre luni.

Citeste și:  Brașovul strălucește de sărbători: Târgul de Crăciun și magia lui Moș Crăciun în Piața Sfatului

La Otopeni vor fi încărcate într-un avion cargo Antonov 124, iar descărcarea va fi în Dijbouti.

Zborul către Dijbouti va fi miercuri şi va dura aproximativ 5 ore.

„Acolo vom avea un echipaj care să facă repunerea în stare de zbor şi zborul de recepţie ”, a mai spus Ciornei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.