PSD acuză Primăria Brașov că îi amăgește pe locuitorii orașului cu promisiuni și proiecte care rămân doar pe hârtie. ”Acum câteva luni, în plenul Consiliului Local Braşov, Executivul Primăriei, împreună cu o echipă de proiectanţi, ne prezenta nouă, consilierilor locali, dar şi tuturor braşovenilor, o simulare a viitoarei Săli Polivalente a Braşovului. Pe hârtie şi pe proiecţii, totul arată excelent şi îţi trezeşte sentimentul de mândrie şi de satisfacţie că, în sfârşit, oraşul nostru va beneficia de astfel de investiţii.
Să nu uităm însă, că în campania electorală din 2016 ni se promitea că dezvoltarea continuă, printr-un pliant cu multe alte obiective, printre care şi Braşov Arena- Sala Polivalentă, proiect care se pune pe tapet, din patru în patru ani, pentru că aşa dă bine.
Braşovul a fost în perioada recentă gazdă a două evenimente sportive importante, bugetate de Consiliul Local: Supercupa României la handbal masculin şi feminin şi Meciul de calificare pentru Campionatul European de Handbal feminin din 2020. Acestea au reuşit să adune iubitori ai sportului din foarte multe judeţe ale ţării şi, ca dovadă, ambele competiţii sportive s-au desfăşurat cu casa închisă, nemaifiind spaţiu pentru alţi doritori.
Este clar! Braşovul are nevoie urgentă de o Sală Polivalentă, în speţă pentru organizarea de competiţii sportive importante, ce pot atrage turişti din întreaga ţară. Prin poziţionarea în centrul ţării, oraşul nostru poate reprezenta un pol important de atragere a multor evenimente, competiţii, concerte, congrese şi alte activităţi publice.
De ce Clujul poate şi Braşovul nu? De ce Clujul poate atrage competiţii sportive de anvergură precum Campionatul European de Gimnastică sau Campionatul European de baschet masculin sau meciuri ale naţionalei de tenis de câmp în cadrul Cupei Fed? Pentru că există interes în concretizarea proiectelor, într-un timp cât mai scurt! Pentru că există mobilizare şi dorinţă de dezvoltare a oraşului! Pentru că ei au Cluj Arena!
Aşadar, prin prisma activităţii mele în sportul braşovean, domnilor din Executivul Primăriei şi tuturor celor implicaţi în concretizarea unui astfel de proiect major pentru comunitate, vă rog să strângeţi rândurile şi să vă gândiţi, în primul rând, la interesul braşovenilor şi al dezvoltării acestui oraş! Pentru că ne place să credem că „Dezvoltarea continuă” chiar se va concretiza odată şi odată şi nu va rămâne un simplu slogan de campanie, gol pe dinăuntru”, se arată în comunicatul de presă al PSD Brașov.