Sindicatele din Educație organizează marți un miting in Piața Victoriei, urmat de un marș până la Palatul Cotroceni

Sindicatele din Educaţie organizează marţi, începând cu ora 11:00, un miting de protest în Piaţa Victoriei, urmat de un marş până la Palatul Cotroceni, notează Agerpres.

Potrivit organizatorilor, la protest sunt aşteptaţi în jur de 20.000 de participanţi.

Sindicaliştii au anunţat luni că nu renunță la greva generală care a debutat luni, 22 mai, şi i-au cerut preşedintelui României, Klaus Iohannis, să medieze conflictul izbucnit între salariaţii din învăţământ şi Guvernul României.

„Am solicitat suplimentar o întâlnire a birourilor celor trei federaţii cu domnul preşedinte Klaus Iohannis, pentru că repetăm: este obligaţia domniei sale să intervină într-un moment cheie, într-un moment critic şi să medieze în acest conflict care a izbucnit între salariaţii din învăţământ şi Guvernul României. Astăzi înaintăm adresa respectivă, aşteptăm răspunsuri. Mâine (marţi n.r.), după ora 16:30, suntem dispuşi să ne întâlnim unde doreşte preşedintele pentru a rezolva această problemă”, a precizat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor.

Citeste și:  Peste 108.200 de persoane şi aproximativ 43.600 de mijloace de transport au tranzitat fro­ntiera în ultimele 24 de ore

Liderii sindicatelor din educaţie au propus luni ministrului Muncii o nouă variantă de majorare salarială până la finele anului, prin care coeficientul de ierarhizare 1 să fie multiplicat cu 3.000 de lei, cât este salariul minim pe economie, şi au transmis că aşteaptă cât mai repede „un semnal din partea Guvernului”.

„Am repetat şi astăzi ceea ce noi am cerut şi anume găsirea unei soluţii în aşa fel încât să se acorde o majorare salarială până la finalul anului şi cel mai important lucru să ni se garanteze printr-un act normativ că în legea salarizării profesorul debutant va avea salariul cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie şi, ca variantă legată de creşterea salariului până la finalul anului, le-am propus să se aplice articolul 12 din Legea 153. Mai concret, coeficient de ierarhizare 1 să fie multiplicat cu 3.000 lei cât este salariul minim pe economie şi nu cu 2.500 cât este acum. A rămas ca ministrul Muncii să prezinte prim ministrului sau celor din coaliţie această propunere şi să o analizeze, dar deocamdată nu avem nimic concret. Aşteptăm cât mai repede din partea Guvernului un semnal. Decizia se ia în coaliţie. A rămas ca ministrul Muncii să prezinte în coaliţie cele pe care le-am discutat astăzi şi să vină cât mai repede cu un răspuns”, a declarat, luni, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, la finalul discuţiilor de la Ministerul Muncii.

Citeste și:  RATBV introduce temporar linia 97

Potrivit Agerpres, liderii sindicali au mai spus că soluţiile trebuie luate cu începere din luna iunie, pentru că amânarea lor va acutiza criza.

Sursa. Agerpres / Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.