Noaptea magică de Sânziene, sărbătorită la Şirnea

Centrul Cultural Reduta prin Serviciul Cultură Tradițională, Asociația Pro Șirnea – Fiii și prietenii Branului, alături de Primăria Comunei Fundata vă invită la cea de-a 41-a ediție a evenimentului „Noaptea de Sânziene”, în perioada 23-24 iunie 2023.

„Noaptea de Sânziene” va fi sărbătorită în satul turistic Şirnea din comuna braşoveană Fundata, printr-o serie de manifestări care încep vineri, 23 iunie, începând cu ora 19:00.

În program:

23 iunie 2023

  • ora 19:00 – Vecernie la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”
  • ora 20:00 – Șezătoare pe tema: Sânzienele în literatură și tradiții locale la Muzeul „Nicolae Frunteș”
  • ora 20:30 – Cules de flori de Sânziene în acorduri muzicale
  • ora 21:00 – Ceremonia Coronițelor „Dansul Sânzienelor” cu Ansamblul Amadeus
  • ora 22:00 – „Noapte Luminată” – program de poezie, muzică și Lumină cu Cvartetul „Gaudeamus”
Citeste și:  RATBV introduce temporar linia 97

24 iunie 2023

  • ora 12:00 – Expoziție de IE românească la Muzeul „Nicolae Frunteș”

Sărbătoarea Sânzienelor sau Drăgaica, din 24 iunie, reprezintă o celebrare a iubirii şi fertilităţii printr-o serie de ritualuri precreştine dedicate sănătăţii, belşugului în gospodărie şi fericirii conjugale.

Legendele spun că sânzienele, nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, se prind în horă şi dau puteri magice plantelor.

Aceste zâne bune – dacă sunt sărbătorite cum se cuvine, fac culturile să rodească, dau prunci sănătoşi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele şi tămăduiesc bolnavii.

În schimb, dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără şi devin asemenea zânelor rele cunoscute în popor drept iele.

Citeste și:  Lansarea volumelor „Lebăda neagră de pe Balaton” și „Lebăda neagră de pe Bosfor”, coordonate de Romeo Couți, la Librăria „Șt. O. Iosif” din Brașov

În tradiţia creştin-ortodoxă, 24 iunie este ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, eveniment ce prefigurează minunea Naşterii Mântuitorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.