24 iunie este Ziua Iei Româneşti, zi devenită cunoscută pe plan mondial prin celebra pictură „La Blouse Roumaine” a lui Henri Mattise (1940). Cu această ocazie, în toată ţara au loc ample manifestări prilejuite de acest eveniment.
Direcția de Asistență Socială Brașov cu participarea Academiei Seniorilor Brașov, organizează în data de 23 iunie 2023 la Sala Patria, între orele 15:00 – 18:00, a III a ediție a spectacolului ,,Ie, Ie, Ciocârlie”, spectacol dedicat iei și tradițiilor românești.
Seniorii și copiii își vor da mâna și vor realiza împreună momente artistice menite să mențină vii tradițiile și portul românesc, promovând astfel conceptul de îmbătrânire activă, precum și relațiile intergeneraționale.
În contextul în care îmbătrânirea activă este un obiectiv prioritar al fiecărei națiuni, spectatorii vor fi părtași la o adevărată lecție de viață.
Corul „Academicus Voces” , Trupa de dans a ”Centrului de zi de socializare și petrecere a timpului liber pentru persoane vârstnice”, ”Centrului de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice”, beneficiarii ”Centrului de zi de îngrijire pentru copii aflați în situații de risc ,,Astra”, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Hărman, Școala Gimnazială ”Gh. Coman Brăiești” Bacău, Clubul ”Soroptimist Internațional” Brașov ne vor bucura cu momente artistice, umoristice și multă voie bună.
Invitat special dna. Claudia Mirițescu, împreună cu Asociația ”Viva la Musica”.
Mulțumim Filarmonicii Brașov pentru sprijinul acordat în găzduirea acestui eveniment.
Intrarea este liberă și vă așteptăm pe toți cei care vor să se bucure alături de noi de o adevărată lecție despre cum să trăiești frumos și să nu uiți tradițiile străbunilor!