Primăria a lansat licitația pentru construirea Spitalului de pneumoftiziologie și boli infecțioase

Este primul spital public din regiune care va fi construit de la zero după ’89 și reprezintă cea mai mare investiție din județ finanțată prin PNRR, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 100 de milioane de euro.

Proiectul primăriei de a crește calitatea serviciilor oferite în sistemul public de sănătate din municipiul Brașov și în întreaga regiune a ajuns la o etapă importantă, cea de licitație a lucrărilor de proiectare și construire a Spitalului de pneumoftiziologie și boli infecțioase, care, alături de Spitalul regional, vor constitui ,,Orașul medical” (Medical city), care se va amenaja în zona CATTIA, a anunțat primarul Allen Coliban. Finanțarea pentru acest proiect, în valoare de aproape 100 de milioane de lei, este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, fiind cea mai importantă investiție din județul nostru, cel puțin ca valoare.

,,Mă bucur să vă anunț că am lansat licitația pentru proiectare și execuție a Spitalului de Pneumo și Infecțioase, un spital care în 30 de luni de la contractare va fi realitate. Există un termen de 6 luni pentru finalizarea proiectării și 24 de luni pentru construcție. Este un proiect important pentru Brașov, cel mai mare proiect de investiții din județ finanțat din fonduri PNRR, aproximativ 100 de milioane de euro pentru acest obiectiv. Este primul spital public pe care îl construim după 1990 și reprezintă o nevoie acută a actului medical din Brașov, care a fost cu atât mai evidentă în pandemie, pentru că ambele infrastructuri, și cea de pneumo, și cea de infecțioase, au fost suprasolicitate. În prezent acestea funcționează în spații improprii – o fostă baie comunală, respectiv foste vile turistice. Este o infrastructură de care Brașovul are nevoie, într-o locație ușor accesibilă, în proximitatea centurii și lângă viitorul spital regional, astfel încât să avem un concept de medical city (oraș medical, n.n.) modern și funcțional în Brașov”, a declarat primarul Allen Coliban.

Citeste și:  Se dă startul înscrierilor pentru furnizorii de formare profesională care doresc să participe la programul Start-Up Nation 2024

Proiectul urmează să fie dezvoltat în zona Bartolomeu (CATTIA), în vecinătatea centurii ocolitoare a municipiului și a străzii Institutului, lângă viitorul spital regional. Spitalul se va construi pe un teren cu o suprafață totală de 76.781 mp și va fi compus din patru corpuri, cu o suprafață totală desfășurată de 40.695,5 m.p.

Spitalul va avea un număr 279 de paturi, din care 242 în regim spitalizare continuă, 15 la terapie intensivă și 22 pentru structura de spitalizare de zi, putând fi suplimentate până la 324 în cazuri de necesitate.

Regimul maxim de înălțime va fi S+P+4E, în cazul corpului A, care adăpostește sectorul de spitalizare continuă pentru secțiile de boli infecțioase, recuperare respiratorie și îngrijiri paliative (etajele 1 și 2), respectiv pneumologie (etajele 3 și 4).

Corpul B are regim de înălțime S+P+2+etaj tehnic și cuprinde, la etajele superioare (1 și 2), secția de Boli infecțioase digestive, boli infecțioase copii și un etaj 3 parțial, cu spații tehnice.

Citeste și:  Premii în valoare de 2.000 și 5.000 de lei pentru fiecare absolvent care a obținut media 10 la examenele naționale din 2024

Corpurile A și B cuprind, la nivelul parterului, zonele de spitalizare de zi, un centru de diagnostic și tratament, birouri administrative.

Corpurile C și D, cu regim de înălțime S+P+1+etaj tehnic parțial, adăpostesc compartimentul ATI și blocul operator la etajul 1, o terasă verde flancată de corpurile de spitalizare și un etaj tehnic parțial. La nivelul parterului se regăsesc zonele ambulatorii, publice și de învățământ.

Spitalul va fi împărțit pe următoarele specialități medicale: două secții de pneumologie pentru adulți; o secție pneumologie pentru copii; o secție clinică de boli infecțioase pentru adulți; o secție de boli infecțioase pentru copii; un compartiment HIV/SIDA adulți; un compartiment îngrijiri paliative; un compartiment de recuperare medicală respiratorie; un compartiment de cardiologie; un compartiment de chirurgie toracică; o secție de anestezie și terapie intensivă.

Proiectul include și amenajarea a 276 locuri (79 locuri de parcare la nivelul parcajului subteran si 197 locuri de parcare la sol) și a 12.313,5 m.p. de zone verzi.

În prezent, Spitalul de Boli Infecțioase Brașov funcționează într-o clădire construită în anul 1957, situată pe strada Mihai Viteazu nr. 9, ce nu mai răspunde cerințelor actuale de calitate. Clădirea ridică probleme în adoptarea de noi tehnologii necesare din punct de vedere al actului medical și al îngrijirii pacienților, din cauza limitărilor fizice ale clădirilor (spațiu insuficient pentru integrarea unor sisteme HVAC, echipamente medicale, etc) și nu permite integrarea optimă, din punct de vedere epidemiologic, a circuitelor intra-spitalicești. Totodată, numărul de paturi asigurat este subdimensionat față de nevoile actuale din teritoriu, spitalul deservind atât județul Brașov, cât și județele limitrofe.

Citeste și:  Autoturism de lux, căutat de autoritățile din Germamia, descoperit de poliţiştii de frontieră în România

Pavilioanele în care funcționează Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov au fost construite între anii 1920 și 1923 și prezintă un grad avansat de uzură, nefiind în acord cu cerințele actuale de confort, până în prezent fiind efectuate doar reabilitări parțiale.

Detalii licitație pentru proiectare și execuție pentru realizarea obiectivul de investiții „Construire Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase:

– durata de realizare a documentației necesare și de execuție a lucrărilor: 30 luni, din care 6 luni pentru realizarea serviciilor de proiectare și maxim 24 de luni pentru execuție

– criterii de atribuire: cel mai bun raport calitate – preț

– Propunerea financiară – Pondere în cadrul procesului de evaluare – 40%,

– Componenta tehnică – Organizarea și metodologia: 24%;

– Componenta tehnică -Durata de realizare a activităților din cadrul contractului: 10%;

– Componenta tehnică -Experiența experților cheie: 26%.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este de 18.08.2023, ora 15.00

Fondurile nerambursabile sunt asigurate prin Pilonul V: Sănătate și reziliență instituțională, Componenta 12: Sănătate, Investiția: I2. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, Investiția specifică: I2.1 – Infrastructură spitalicească publică nouă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.