De luni încep lucrările majore de reparații străzi în cartierul Șchei

Lucrările de reparații străzi programate pentru această perioadă sunt în plină desfășurare. Se lucrează în cartierele  Brașovul Vechi, Astra, Șchei, Triaj și la capătul de linie RAT din Triaj.

De luni,7 august, încep lucrările de reparații pe trei artere importante din cartierul Șchei: străzile Șirul Ghe. Dima, Constantin Brâncoveanu și Prundului. Pentru a reduce blocajele în trafic, având în vedere că aceste artere asigură legătura principală dintre cartier și restul orașului, se va interveni doar pe timpul nopții, în intervalul orar 22.00 – 5.30. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 18 august.

Pentru ca reparațiile să se poată desfășura în condiții de siguranță, traficul rutier va fi deviat în acest interval orar (22.00 – 5.00), astfel:

  • accesul rutier spre cartierul Șchei se va face pe străzile Castelului – Constantin Lacea – Piața Unirii;
  • accesul dinspre cartierul Șchei spre centru se va face din Piața Unirii pe strada Băilor – Șirul Dima;
  • în intervalul menționat, mijloacele de transport în comun de pe liniile de transport  50 și 52 vor circula doar până la stația Biserica Neagră, de unde vor continua pe Șirul Beethoven și Poarta Șchei. Autobuzul de pe ruta 4 va face doar sensul giratoriu de la Poarta Șchei și se va întoarce pe Mureșenilor*.
Citeste și:  Lansarea volumelor „Lebăda neagră de pe Balaton” și „Lebăda neagră de pe Bosfor”, coordonate de Romeo Couți, la Librăria „Șt. O. Iosif” din Brașov

De asemenea, RS Activ lucrează în cartierul Astra, pe str. Minerva (prelungire Crinului) – străzi de legătură, unde se toarnă covor asfaltic pe carosabil. În paralel, echipele RS Activ lucrează și la reabilitarea străzilor de legătură dintre strada Lungă și strada De Mijloc, trotuare și carosabil. În acest moment lucrările se desfășoară pe str. Câmpului, după ce au fost reabilitate străzile Bisericii Române, Nicopole și Școlii, pe tronsoanele cuprinse între str. Lungă și str. De Mijloc.

Tot pe Lotul 2, de care se ocupă asocierea dintre SC Recon SA și SC RS Activ, compania Recon execută lucrări de reparații pavaj pe str. Fundătura Țibleș și reparații carosabil cu turnare de covoare asfaltice pe str. Sarmizegetusa.

Citeste și:  Lucrările pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase din Brașov, gata de start

Firma Valdek Impex, care asigură lucrările de reparații străzi pe lotul 1, execută în această perioadă lucrări de reabilitare în cartierul Triaj – străzile Ciceu, Urziceni și Ungheni, pe peroanele de la terminalul RATBV din cartier și aleile din parcul Tractorul.

Toate acestea sunt lucrări de reparații majore, care presupun decapare mecanizată a unor tronsoane unde au apărut gropi, crăpături, văluriri sau burdușiri, și turnarea de covoare asfaltice. În baza evaluării făcute de inspectorii Primăriei, dar și în urma sesizărilor primite de la cetățeni, pentru anul 2023 s-au stabilit 132 de străzi pe care sunt necesare intervenții, de la decaparea mecanizată (frezare) și reparații, la turnarea de covoare asfaltice, refacere pavaj și reparații trotuare. Lucrările sunt corelate și cu intervențiile deținătorilor de rețele, astfel încât acestea să se facă o singură dată și într-un timp cât mai scurt, atât de rețeliști, cât și de firmele care execută reparațiile asfaltice.

Citeste și:  RATBV introduce temporar linia 97

Etapele de reparații majore ale străzilor includ: demontarea și remontarea bordurilor, montarea plăcilor din beton pentru așezarea la cotă a capacelor căminelor de vizitare și a grătarelor gurilor de scurgere, lucrări de refacere trotuare, lucrări de refacere fundații (acolo unde este cazul), lucrări de reparații în urma intervențiilor deținătorilor de utilități (dacă este cazul). După finalizarea acestor lucrări urmează așternerea stratului de asfalt.

În paralel, continuă programul de reparații (,,plombări”) pe străzile unde nu există necesitatea unor intervenții majore.

În acest an, Consiliul Local a aprobat, prin bugetul municipiului, suma de 49 de milioane de lei pentru asigurarea serviciilor de reparații și întreținere străzi, trotuare și alei, iar la ultima rectificare au fost adăugate 9,3 milioane de lei.

Informațiile referitoare la programul de reparații poate fi consultat pe site-ul dedicat, https://abc.brasovcity.ro/asfalt, unde pot fi făcute și sesizări referitoare la noi situații ce necesită intervenția sau la calitatea lucrărilor deja executate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.