Articolul din Codul penal privind incitarea la ură ar putea fi modificat

Guvernul ar putea aproba, astăzi, un proiect de lege de modificare a articolului 369 din Legea 286/2009 privind Codul penal, referitor incitarea la ură sau discriminare, notează TVR.

Astfel, potrivit modificării propuse, „incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Potrivit legislaţiei în vigoare articolul 369 din Legea 286/2009, intitulat „Incitarea la ură sau discriminare”, prevede că „incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Citeste și:  Traseu deviat pentru autobuzele ce deservesc liniile A1, 24 și 28

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.