Cea mai mare expoziție românească din ultimii 25 de ani, dezvăluită la Roma

Guvernul României a aprobat ieri, 10 august 2023, Hotărârea de Guvern privind stabilirea unor măsuri pentru organizarea de către Muzeul Naţional de Istorie a României a expoziției „Dacia. Ultima frontieră a Romanității”, la Roma, act normativ elaborat de Ministerul Culturii.

Hotărârea de Guvern face posibilă colaborarea dintre Ministerul Culturii, prin Muzeul Naţional de Istorie a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Roma şi Institutul Cultural Român, prin Academia di Romania a Roma, în vederea realizării celei mai mari expoziții organizate în străinătate, în cursul ultimilor 25 de ani: „Dacia. Ultima frontieră a Romanităţii”, care avea loc la Roma, în perioada octombrie 2023 – aprilie 2024.

Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

Expoziția unește circa 700 de piese și eforturile a 46 de instituții muzeale din România, Republica Moldova și Italia, coordonate de Muzeul Național de Istorie a României și este dedicată civilizației geților și dacilor, a celei romane, precum și a primilor migratori în acest spațiu.

Expoziția reprezintă o călătorie de peste 1.400 de ani, în timp și spațiu, prilejuită de piese de o valoare excepțională, lucrate din metale prețioase și comune, ceramică, sticlă, lemn, fildeș și os, inscripții și statui din colecția Muzeului Național de Istorie a României și colecțiile muzeelor partenere. Mai mult, vor fi expuse portrete ale dacilor, inscripții privind războaiele dacice și o serie de monede imperiale romane cu tematică dacică, prezentate publicului în premieră.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

Cheltuielile efectuate în vederea organizării şi pregătirii expoziţiei vor fi asigurate în limita fondurilor aprobate, prin bugetele Ministerului Culturii,  Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Externe şi al Institutului Cultural Român.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.