O  acțiune amplă a polițiștilor brașoveni a fost desfășurată la operatorii economici

Recent, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov au organizat o acțiune cu efective extinse pentru prevenirea şi combaterea infracționalității în domeniile evaziunii fiscale, alimentației publice și turismului, acțiune ce a avut loc pe raza municipiului Brașov și a localităților Budila și Tărlungeni, precum și pe tronsoanele DN10 și DN11, de pe raza județului Brașov.

Astfel, polițiștii angrenați în control au descoperit că o societate comercială, din județul Brașov, avea expuse la comercializare un număr de 313 articole de îmbrăcăminte purtând însemnele grafice ale unor mărci de notorietate, produse ce se comercializau la prețuri mult mai mici decât cele practicate în magazinele de profil.

Citeste și:  Peste 300 de sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei electorale

Întrucât în cazul acestei societăți exista suspiciunea că produsele comercializate sunt contrafăcute, polițiștii au procedat la ridicarea în vederea cercetărilor a bunurilor în cauză, cu o valoare de aproximativ 5.000 lei.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “punere în circulație de produse contrafăcute”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție în cauză.

În total, polițiștii au procedat la verificarea a 43 de operatori economici și au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 66 500 lei. În cadrul acțiunii au constatat încălcari ale prevederilor legale în utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, astfel că, în urma controlului efectuat, aceștia au aplicat 15 sancțiuni contravențioale, în cuantum de aproximativ 32.000 de lei, și au dispus confiscarea sumei de aproximativ 1.900 lei.

Citeste și:  DRDP Brașov: S-a acționat cu 102 utilaje și s-au răspândit 137 tone de material antiderapant

Activitățile operative desfășurate de Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov au beneficiat de sprijinul celorlalte structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și vor continua și în perioada următoare, conform domeniilor date în competența fiecărei structuri în parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.