Final de minivacanță în siguranță alături de Poliția Brașov

La finalul minivacanței prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, polițiștii brașoveni au continuat să desfășoare activități, în cadrul dispozitivelor instituite la nivelul întregului județ, pentru prevenire și descurajare oricător fapte de natură să aibă un impact negativ asupra siguranței cetățenilor.

Totodată, echipajele poliției rutiere monitorizează drumurile naționale și județene, pentru fluidizarea traficului și prevenirea producerii unor evenimente rutiere.

În contextul creșterii valorilor de trafic pe DN 1, pe relația Brașov – Comarnic, astăzi, 15 august, polițiștii rutieri sunt prezenți în intersecțiile: DN 1 – DN 1A (zona Dârste), DN 1 – DN 73A (zona Predeal), DN 73 – DN 73A (zona Râșnov), pentru asigurarea informării conducătorilor auto cu privire la rutele alternative de deplasare spre București, în scopul evitării formării de blocaje în trafic sau a creșterii timpilor de deplasare.

Citeste și:  Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi luminate în portocaliu, astăzi, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor

Astfel, pentru conducătorii auto aflați în zona stațiunilor turistice Bran – Moieciu, Poliția Rutieră Brașov recomandă utilizarea DN 73, pe ruta Pitești – București.

Cea de-a doua variantă rută alternativă pentru turiștii din zona municipiului Brașov, care vor să ajungă la București, este utilizarea DN 1A, pe ruta Brașov – Săcele – Cheia-Ploiești.

În scopul reducerii riscului rutier, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii acționează pentru depistarea conducătorilor auto care depășesc limitele de viteză admise pe drumurile din județ ori conduc vehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Astfel, în data de 14 august, în cazul a doi conducători auto, polițiștii au întocmit dosare penale pentru abaterile constatate, după cum urmează:

  • în jurul orei 06.15, un bărbat, care conducea un autovehicul pe strada Calea Făgărașului, din municipiul Brașov, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare a alcoolemiei de 0.41 mg/l în aerul expirat;
  • în jurul orei 18:40, polițiștii Secției de Poliție Rurală Voila au depistat pe DC 73, în localitatea Dejani, din județul Brașov, un bărbat care conducea un tractor, fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule și fiind sub influența alcoolului, respectiv cu o valoare a alcoolemiei de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat;
Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

Conducătorii auto au fost conduși la o unitate spitalicească, unde li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii valorii exacte a alcoolemiei.

În cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, iar cel de-al doilea conducător este cercetat și pentru ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, dosare în care activitățile sub efectuate sub coordonarea unităților de parchet competente.

În continuare, Poliția Brașov recomandă:

– adaptarea vitezei la condițiile de drum și trafic;

– păstrarea unei distanțe de siguranță față de vehiculul din față;

– evitarea efectuării manevrelor de depășire în zonele cu vizibilitate redusă sau atunci când, pe sensul de mers, s-a format coloană de autovehicule aflate în așteptare;

Citeste și:  Lucrările pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase din Brașov, gata de start

– respectarea semnalele polițiștilor aflați în teren în această perioadă.

Reamintim faptul că scopul tuturor activităților desfășurate de polițiști este acela de a crea un nivel de siguranță cetățenilor cât mai ridicat și nu va fi tolerată nicio abatere de la lege!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.