Klaus Iohannis, consfătuire fulger la Brașov: Cum s-au făcut ‘cărțile’

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că este nevoie de instalarea „urgentă” a unui guvern liberal, fiecare zi în care Executivul demis în urma moţiunii de cenzură îşi continuă activitatea fiind „o zi pierdută” pentru români.

„Avem nevoie să instalăm urgent un guvern liberal. Este obligatoriu să ne mişcăm foarte, foarte repede, fiindcă orice zi în care guvernul derutat, eşuat, demis, pesedist rămâne, fie şi numai interimar, este o zi pierdută pentru România şi pentru români”, a punctat şeful statului, la Braşov, la Adunarea regională a organizaţiilor PNL regiunea Centru.

El a vorbit despre consultările de vineri, de la Palatul Cotroceni, de după moţiunea de cenzură.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

„Unii au chiulit. Pesediştii au chiulit. Nu au avut niciun motiv ca să nu vină, dar au preferat să stea deoparte”, a afirmat Iohannis. Şeful statului a apreciat că acesta este o dovadă că PSD-ul „nu a înţeles nimic din moţiune” şi „a rămas în contrasens cu românii şi cu România”.

Preşedintele Klaus Iohannis le-a spus liberalilor la Adunarea regională a organizaţiilor PNL regiunea Centru organizată la Braşov că sunt „cel mai puternic partid”.

„Astăzi am invitat partidele parlamentare la consultări. Evident, primii aţi fost voi, fiindcă sunteţi acum, cu voia românilor, cel mai important partid politic din România”, a spus şeful statului.

El a vorbit despre situaţia de după moţiunea de cenzură de joi.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

„Primul lucru pe care mi l-a spus Ludovic (Orban – n.r.) a fost: ‘Domnule preşedinte, Partidul Naţional Liberal este pregătit să preia guvernarea'”, a afirmat el.

„Sunteţi partidul cel mai votat şi de la voi aşteaptă românii soluţiile, soluţiile pentru România modernă, pentru România europeană, pentru România dezvoltată, pentru România sigură, pentru România care îşi respectă cetăţenii, pe scurt, de la voi şi de la mine aşteaptă România normală”, le-a mai spus el celor prezenţi.

La începutul evenimentului au fost proiectate, pe ecranele de lângă scenă, momente din întâlnirile pe care preşedintele Iohannis le-a avut cu lideri din întreaga lume, printre care preşedintele SUA, Donald Trump, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. 

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.