Incendiile fac prăpăd din nou în Grecia

Grecia se confruntă cu un nou val de incendii devastatoare, al doilea în decurs de o lună, de data asta, în centrul și nord-estul țării. Căldura și vântul puternic creează condițiile izbucnirii unor noi focare.

Optsprezece cadavre carbonizate au fost descoperite marţi într-o zonă rurală îndepărtată situată la sud de satul Avantas din nordul Greciei, o regiune afectată timp de mai multe zile de incendii de vegetaţie, au anunţat pompierii, transmit agenţiile Reuters şi AFP.

În această după-amiază, localnicii și turiștii au primit o Alertă de urgență.

Având în vedere faptul că în ultima perioadă de timp, din cauza condițiilor meteorologice extreme, pe teritoriul Greciei sunt în curs de desfășurare mai multe incendii de vegetație, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să se informeze, înainte de începerea călătoriei, în legătură cu situația existentă și să evite deplasarea în zonele în care există incendii în desfășurare sau un risc iminent de producere a acestora.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care se află într-o zonă în care se manifestă un incendiu să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților locale și să urmărească în permanență sursele oficiale de informare publică.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește cetățenilor români că legislația elenă interzice și sancționează drastic orice activitate în aer liber care poate produce scântei sau foc și poate genera astfel apariția unui focar de incendiu. Cetățenii români care observă producerea unui incendiu pot anunța imediat evenimentul la numerele de telefon 112 (număr unic de urgență) sau 199 (serviciul depompieri).

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 și Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic:+306946049076.

Surse: Reuters şi AFP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.