S-a încheiat stagiunea JAZZ BASTION – Globetrotter cu jazz din Azerbaijan. Proiect finanțat din bugetul Municipiului Brașov

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) anunță încheierea celei de-a treia ediții a stagiunii JAZZ BASTION. Artiști redutabili de pe întreg mapamondul au bucurat publicul cu stiluri și sonorități variate, pe parcursul a 7 concerte-eveniment organizate în Bastionul Țesătorilor din Brașov în cadrul proiectului JAZZ BASTION. Ediția de anul acesta a adus în prim plan diversitatea culturală a muzicii, prin tema GLOBETROTTER, astfel JAZZ BASTION s-a bucurat de contextul ideal pentru întâlnirea dintre artiști emblematici și un public dornic de experiențe acustice la cel mai înalt nivel.

Itinerariile muzicale ale fiecărui concert au fost completate de ghidajul imaginar al unui prezentator – în rol de GLOBETROTTER, care a introdus ascultătorii în atmosfera orașelor de proveniență ale grupurilor invitate, cu ajutorul unor fragmente literare, poetice și consemnări de călătorie. Astfel, fiecare din cele 7 concerte a deschis poarta lumilor sonore vibrante, oglindite în diversitatea stilurilor interpretative cu parfum balcanic, asiatic, oriental, celtic, românesc, dar și eclectic-contemporan.

Joi, 24 august, s-a încheiat periplul jazzistic cu ultimul concert din stagiune, ajungând în ultima destinație: Azerbaijan, alături de Rain Sultanov și Shahin Novrasli.

Rain Sultanov 

Rain Sultanov este un saxofonist de jazz, care a adus o contribuție uriașă dezvoltării culturii de jazz în Azerbaidjan. Puțini au reușit să parcurgă un astfel de drum creativ tulburător și interesant, bogat și plin de evenimente muzicale, precum Rain Sultanov. Muzica lui Rain transmite empatie și te provoacă la reflecție.

După absolvirea unei școli de muzică ca student la distanță, specializându-se în clarinet și uimindu-și profesorii prin munca asiduă și talentul său natural, Rain a demonstrat pentru prima dată abilitățile sale muzicale. În 1985, Rain Sultanov a fost premiat la concursul republican al clarinetiștilor.

În 1988, după ce a primit o invitație din partea maestrului de artă vocală azerbaidjană Rashid Behbudov, a început să lucreze la Teatrul Cântecului din Azerbaidjan. În 1990, Rain devine solistul de jazz al Orchestrei de Jazz de Stat „Qaya”. După această perioadă, putem spune că a început cariera profesională emergentă în jazz a lui Rain Sultanov.

În 2003, Rain Sultanov a publicat o lucrare, care a devenit prima lucrare de referință comprehensivă despre jazzul din Azerbaidjan, arătând întregul proces de dezvoltare istorică a jazzului în Baku.

Citeste și:  DRDP Brașov: S-a acționat cu 102 utilaje și s-au răspândit 137 tone de material antiderapant

Pe lângă cercetarea științifică și analiza dezvoltării jazzului, Sultanov nu s-a limitat în activitatea muzicală. Un an mai târziu, Rain Sultanov a devenit directorul artistic și organizatorul festivalului pe care l-a numit Festivalul de Jazz Baku. Începând cu acel an, festivalul internațional de jazz din Baku s-a desfășurat anual și este cel mai mare eveniment de jazz din țară.

De asemenea, el deține propriul său stil unic de interpretare și o serie continuă de noi idei, albume și proiecte. Rain Sultanov a fost participant la multe concerte și festivaluri de jazz desfășurate în întreaga lume, fiind un muzician de jazz cu autoritate și exponent principal al diferitelor forme de muzică, cu propriul său stil și o pleiadă de idei și proiecte, atras irezistibil de lumea misterioasă a viitorului.

Shahin Novrasli

Născut în Baku, Azerbaidjan, Shahin este descendent al celebrului poet Mirza Alesker Novres din secolul al XIX-lea. Tatăl său, profesorul Novras, și mama, economistul Naila, au insuflat fiilor lor dragostea pentru muzica bună și cunoștințele lor în domeniul muzical. La vârsta de trei ani, Shahin arăta deja interes pentru muzică și ritm. Prima sa interpretare majoră în public, la vârsta de 11 ani, a avut loc la Sala Filarmonicii de Stat din Azerbaidjan, în cadrul unui concert de orchestră simfonică susținut de compozitorul Azer Rzayev. 

În timpul studiilor la colegiul de muzică în clasa lui Gulya Namazova, Shahin a fost un student foarte serios în muzica clasică și a demonstrat mare pricepere în interpretarea unui vast repertoriu de lucrări de Mozart, Bach, Chopin, Beethoven, Rahmaninov și alți compozitori. 

Această pregătire temeinică se vede în compozițiile sale de jazz și în dragostea sa pentru muzica americană – jazzul, ritmul, armonia. 

Combinația tuturor abilităților muzicale, de la interpretare la compoziție, i-a deschis lui Shahin calea pentru a-și exprima lumea interioară prin muzică, și astfel jazz-ul a devenit în curând centrul principal al creativității sale.

În perioada adolescenței, Shahin s-a dedicat muzicii sale preferate, ascultând marii pianiști: Ahmad Jamal, Oscar Peterson, Bill Evans, Keith Jarrett, Chick Corea, în același timp studiind armonia și compoziția. 

Citeste și:  Peste 300 de sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei electorale

După absolvirea Școlii de Muzică Bulbul, a continuat la Academia de Muzică de Stat din Azerbaidjan. Aici și-a dedicat timpul analizei muzicii legendarului pianist de jazz Vagif Mustafazadeh, creatorul unei sinteze între jazz și muzica tradițională.

Începând cu 1997, Shahin a început să cânte în America și Europa în diferite formate: solo, trio și cvartet. Shahin a înregistrat trei albume live: „Live in Moscow”, „Live in Prague Castle” și „Jz’Mu, Live in Baku”. 

Un moment definitoriu în munca și cariera lui Shahin a fost întâlnirea cu Ahmad Jamal. În 2014, în America, Shahin l-a întâlnit pe managerul lui Jamal, Laura Hess-Hay, iar ea l-a prezentat lui Ahmad Jamal, care a apreciat foarte mult muzica sa.

„El este unul dintre cei mai mari pianiști pe care i-am auzit vreodată.”, spunea Ahmad Jamal, care a fost de asemenea, co-producător al albumului său din 2017, „Emanation”, premiat în UK Vibe pentru „Cel mai bun album de jazz din 2017”.

Anterior au concertat grupurile Bourbon Jazz Unit, Cătălin Milea Quartet, grupul irlandez TRÍ, precum și una dintre cele mai cunoscute pianiste din Tokyo, Yukako Yamano și Jesse Davis.

Bastionul Artiștilor

Bastionul Țesătorilor a devenit în perioada pandemiei un spațiu în aer liber menit să găzduiască evenimente artistice în siguranță. Acolo au fost prezentate producții muzicale ale Filarmonicii și Operei, precum și piese de teatru care nu puteau avea loc în spații închise. Așa se face că anul următor Bastionul Țesătorilor a fost „botezat” Bastionul Artiștilor – concept curatorial dezvoltat de Muzeul Județean de Istorie din Brașov, ca atare a rămas fidel acestui scop de a adăposti arta.

Pe fondul pandemiei, prima ediție a proiectului multianual JAZZ BASTION a avut tema „terapia prin artă” și a demonstrat rolul terapeutic al muzicii, inspirat din experiențele personale ale artiștilor care au transformat cele mai frecvente stări emoționale din pandemie în momente artistice care ilustrau tristețea ori disperarea, de pildă. În urma unor apeluri de proiecte, au apărut colaborări multidisciplinare între muzică și poezie, care au transformat stagiunea JAZZ BASTION într-un loc îndrăgit de localnici, dar și de turiști.

Concertele din stagiunea JAZZ BASTION au loc la Bastionul Țesătorilor din Strada George Coșbuc, nr. 9, Brașov, de la orele 19:00, în zilele 20, 27 iulie și 3, 10, 16, 17, 24 august. Accesul publicului la evenimente va fi gratuit, în limita spațiului disponibil. Programul complet poate fi consultat pe www.ucimr.ro.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

JAZZ BASTION. GLOBETROTTER este un proiect finanțat din bugetul Municipiului Brașov, organizat de Asociația „Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România” cu sprijinul partenerilor – Muzeul Județean de Istorie Brașov și Asociația Forums.

Muzeul Județean de Istorie Brașov

Este între cele mai importante instituții culturale publice ale județului Brașov. Deține cel mai mare patrimoniu istoric mobil al județului Brașov (159.255 piese), acoperind toate epocile istorice, din preistorie până în perioada contemporană.

Este liderul muzeelor locale după criteriul numărului total anual de vizitatori, inclusiv categoria de beneficiari tineri și elevi.

Muzeul organizează diverse evenimente culturale (expoziții, seminarii, conferințe, dezbateri, festivaluri etc.), în parteneriat cu instituții și organizații publice sau private.

În perioada în care sectorul artistic a fost printre cele mai greu încercate de pandemie, s-a născut la Brașov proiectul ,,Bastionul Artiștilor” prin care Muzeul Județean de Istorie Brașov, la inițiativa managerului Nicolae Pepene, a pus Bastionul Țesătorilor la dispoziția instituțiilor de cultură din Brașov ca spațiu alternativ pentru organizarea evenimentelor în aer liber, în condiții de siguranță impuse de măsurile legale pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul coronavirus.

Lansat sub sloganul ,,Dacă vă place arta puteți să ne priviți de sus”, proiectul local a stârnit mult interes în rândul artiștilor independenți și a căpătat anvergură națională, generând în 2020, 2021 și 2022 adevărate stagiuni estivale.

Despre UCIMR

Fondată în anul 1995, la inițiativa prim-violistului Filarmonicii bucureștene, Ștefan Gheorghiu, UCIMR este o organizație nonprofit de utilitate publică, care contribuie la dezvoltarea și răspândirea muzicii clasice, jazz și contemporane, atât pe plan național, cât și internațional. De aproape 3 decenii, asociația susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.