Patru clădiri din zona Stejăriș au intrat în proprietatea Consiliului Județean Brașov

Vineri, 1 septembrie, Todorică Şerban, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, şi Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), au semnat contractul de donaţie prin care CNPP donează către UAT Judeţul Braşov dreptul de proprietate asupra următoarelor bunuri publice:

• Imobil – teren în suprafaţă de 10.635 mp şi construcţii;

Imobil – teren de 29 mp şi construcţie;

• Imobil – teren cu o suprafaţă de 14.881 mp şi construcţie;

• Imobil – teren în suprafaţă de 7.479 mp şi corp de clădire.

Aceste imobile sunt date în administrare gratuit Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase, ele reprezentând pavilioanele 1, 2 și 3 de la Stejeriş în care funcţionează Secția Pneumologie copii (cu 25 paturi), Platoul tehnic, Magazia şi Compartimentul Îngrijiri Paliative adulți (cu 9 paturi).

Citeste și:  Peste 300 de sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei electorale

Actul de donaţie survine în urma aprobării de către Guvernul României, în luna martie a acestui an, a Memorandumului privind demararea măsurilor legale în vederea înscrierii unor imobile (terenuri şi clădiri) din municipiul Braşov aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice, în domeniul public al Consiliului Judeţean Braşov.

În data de 27 iulie, plenul CJ Braşov a aprobat hotărârea privind acceptarea Ofertei de donaţie din partea Casei Naţionale de Pensii Publice, iar demersurile procedurale au fost finalizate cu semnarea contractului de donaţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.