Astăzi începe o nouă etapă de dezinsecție în Brașov

Începând de azi, 4 septembrie, începe o nouă etapă de dezinsecție, larvicidare, combatere căpușe și tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, plantații de trandafiri și buxus în Municipiul Brașov, cea de a cincea din acest an.

Activitățile sunt realizate de SC Coral Impex SRL, în baza contractului de prestări servicii încheiat cu municipiul Brașov și se desfășoară timp de două săptămâni, în intervalele orare 21:00-04:00 și 05:00-11:00.

Rugăm cetățenii, în special copiii, persoanele vârstnice, cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici, să își ia toate măsurile pentru a nu intra în raza directă de acțiune a utilajelor de pulverizat. De asemenea, rugăm proprietarii locuințelor cu ferestre situate la o distanță de maxim 20 de metri față de aliniamentul stradal să țină ferestrele închise în perioada 01-15.09.2023, în intervalele orare menționate„, transmit autoritățile.

Crescătorii de albine sunt rugați ca în perioada efectuării serviciilor de dezinsecție și tratamente fitosanitare să ia toate măsurile pentru protejarea familiilor de albine.

Citeste și:  Corona Brașov câștigă Grupa D și se califică în runda a treia a Cupei Continentale 2025

În paralel, continuă activitatea de deratizare pe domeniul public și privat al Municipiului Brașov, etapa a doua din acest an Tot în această perioadă se realizează și acțiunea de deratizare, dezinsecție și dezinfecție în incinta unităților de învățământ și a instituțiilor publice din municipiu.

„Rugăm cetățenii, în mod special copiii, persoanele în vârstă și deținătorii de animale de companie, să ia toate măsurile pentru a nu intra în contact direct cu momeala raticidă, și să să evite atingerea stațiilor de intoxicare sau a produselor raticide”, mai spun autoritățile.

Detalii aici: https://www.brasovcity.ro/ro/stiri_pe_larg/23926/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.