The Curse of Valburga a câștigat Dracula Trophy, la Brașov

Lungmetrajul sloven „The Curse of Valburga”, regizat de Tomaž Gorkič, a câştigat Dracula Trophy la festivalul de film fantastic de la Braşov, potrivit news.ro.

Filmul este o comedie neagră despre doi pungaşi de duzină ce au un plan de a escroca turiştii străini prin organizarea unui tur într-un imobil părăsit, pentru care inventează poveşti adecvate profilului vizitatorilor (satanişti suedezi în căutare de relicve, francezi la vânătoare de vampiri). Doar că ceea ce se ascunde în subsolul casei nu e o fabulaţie, ci o monstruozitate.

Juriul format din Anders Banke, preşedintele juriului (Suedia, producător şi regizor), Julian Richards (Anglia, producător şi regizor) şi Ivan Zuccon (Italia, producător şi regizor) a motivat: „O comedie nihilistă şi «incorectă politic», aparţinând genului splatter horror, plină de umor ireverent. Creşterea exponenţială a numărului de victime este susţinută de efectele gore şi de ambientul vizual, ambele foarte bine realizate. Prin acest film, Slovenia îşi găseşte în sfârşit locul pe harta cinematografiei de gen”.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Lamberto Bava, invitatul special al festivalului, prezent la Braşov pentru proiecţia filmului  „Demoni” (Italia, 1985), a primit trofeul onorific „Count Dracula”. Născut la Roma, pe 3 aprilie 1944, a debutat la 20 de ani ca asistent de regie al celebrului său tată, Mario ‘A Bay of Blood’ Bava, pe platourile de la „Planet of the Vampires” (1966), iar ca scenarist, în 1975, cu thriller-ul lui Ruggero Deodato „Waves of Lust”. Datorită părintelui Mario (prin colaborarea de la „Shock”, din ’77), a intrat în cercul regizorilor specializaţti în horror-uri odată cu „Macabre” din 1980, film realizat în baza poveştii şi scenariului lui Pupi Avati.

Trofeul „Vladutz”, pentru cel mai bun scurtmetraj românesc, a fost acordat filmului „Cronochinezia sau Cazul tânărului săritor în timp” (2018), în regia lui Radu Bărbulescu. Câştigătorul a fost desemnat prin votul publicului.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Trofeul „Little Dracula”, pentru cel mai bun scurtmetraj internaţional, a revenit producţiei ungare „The Thrilling Tales of Dreadful Draco and His Frightful Friends”, de Bálint Kelen. Câştigătorul a fost desemnat prin votul publicului.

Trofeul „Dracula Digital” şi premiul în valoare de 500 de euro, acordate tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 29 de ani, a fost câştigat de scurtmetrajul „Iron Thorns”, film realizat cu telefonul mobil de Fira-Mladinescu Tudor (18 ani, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara), Momir Iasmina (17 ani, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara) şi Luca Dragu (16 ani, elev în clasa a XI-a la Liceul Teoretic Nikolaus Lenau din Timişoara).

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Cuvintele cheie ale competiţiei Dracula Digital din acest an au fost „Android”, „Gotic” şi „Urme”.

Juriul Dracula Digital a fost format din Gabriel Bălănescu, preşedintele juriului (fotograf, antropolog), Eugen Neagu (actor) şi Ştefan Iancu (actor).

Gala Dracula Film Festival s-a încheiat sâmbătă cu proiecţia, în avanpremieră naţională, a filmului „The Lighthouse/ Farul” (SUA, 2019), regizat de Robert Eggers („The Witch”), cu Willem Dafoe şi Robert Pattinson în rolurile principale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.