Numărul locurilor de muncă vacante a crescut la 40.000 în trimestrul III din 2023

Numărul locurilor de muncă vacante a fost de 40.000, în trimestrul III din 2023, în creştere cu 600 faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor furnizate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit Agerpres.

Rata locurilor de muncă vacante estimată pentru trimestrul III 2023 a fost 0,78%, în creştere cu 0,01 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent.

Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2022, numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 5.300, iar rata locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,12 puncte procentuale.

Conform INS, în trimestrul III 2023, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în intermedieri financiare şi asigurări (1,54%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (1,51%), respectiv în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (1,48%).

Peste o pătrime din numărul total al locurilor de muncă vacante s-a concentrat în industria prelucrătoare (10.500 locuri vacante), iar valoarea ratei a fost 0,96%.

Sectorul bugetar a însumat 20,5% din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 3.700 locuri vacante s-au regăsit în administraţia publică, 2.500 locuri vacante în sănătate şi asistenţă socială, iar 2.000 locuri vacante în învăţământ.

La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai mici valori în industria extractivă (0,23%), construcţii (0,30%), respectiv în alte activităţi de servicii (0,34%).

Citeste și:  George Simion îl susține pe Călin Georgescu: Sunt foarte bucuros că în turul al doilea ajunge un suveranist

Cele mai puţine locuri de muncă vacante s-au regăsit în industria extractivă şi tranzacţii imobiliare (100 locuri vacante pentru fiecare în parte), respectiv în alte activităţi de servicii (200 locuri vacante).

Prin comparaţie cu trimestrul precedent, cele mai relevante creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante au fost în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (+0,53 puncte procentuale), respectiv în învăţământ (+0,26 puncte procentuale).

În ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante, cele mai importante creşteri s-au observat în comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (+1,100 locuri vacante), respectiv învăţământ (900 locuri vacante).

La polul opus, prin comparaţie cu trimestrul anterior, atât rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante au înregistrat cea mai semnificativă scădere în activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-0,30 puncte procentuale, respectiv -900 locuri vacante).

Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, cele mai importante creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante au fost în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+0,36 puncte procentuale), respectiv în tranzacţii imobiliare (+0,30 puncte procentuale).

Citeste și:  Peste 300 de sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei electorale

Numărul locurilor de muncă vacante a cunoscut cea mai relevantă creştere în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (+1.100 locuri vacante). La polul opus, cele mai semnificative scăderi atât în ceea ce priveşte rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante s-au observat în activităţile de transport şi depozitare (-0,60 puncte procentuale, respectiv -1.600 locuri vacante), respectiv în administraţie publică (-0,50 puncte procentuale, respectiv -1.400 locuri vacante).

În trimestrul III 2023, cele mai mari valori atât ale ratei, cât şi ale numărului locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în rândul ocupaţiilor de specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (1,02%, respectiv 12.000 locuri vacante).

Cele mai mici valori ale celor doi indicatori s-au observat pentru ocupaţiile de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit – grupa majoră 6 (0,42%, respectiv 0,1 mii locuri vacante) şi de membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori – grupa majoră 1 (0,43%, respectiv 1.600 locuri vacante).

Comparativ cu trimestrul precedent, atât rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante au înregistrat cele mai relevante creşteri în râƒndul ocupaţiilor de lucrători în domeniul serviciilor – grupa majoră 5 (+0,09 puncte procentuale, respectiv +800 locuri vacante), urmate de cele de specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (+0,05 puncte procentuale,
respectiv +600 locuri vacante).

Citeste și:  DRDP Brașov: S-a acționat cu 102 utilaje și s-au răspândit 137 tone de material antiderapant

Cea mai importantă scădere atât a ratei, cât şi a numărului locurilor de muncă vacante s-a observat în râƒndul ocupaţiilor de operatori la instalaţii şi maşini; asamblori de maşini şi echipamente – grupa majoră 8 (-0,10 puncte procentuale, respectiv -500 locuri vacante).

Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, atât rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante au înregistrat creşteri doar în râƒndul ocupaţiilor din grupele majore de lucrători în domeniul serviciilor – grupa majoră 5 (+0,09 puncte procentuale, respectiv +800 locuri vacante), respectiv lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit – grupa majoră 6 (+0,09 puncte procentuale, respectiv +30 locuri vacante).

La polul opus, cele mai relevante scăderi atât ale ratei, cât şi ale numărului locurilor de muncă vacante s-au observat în rândul ocupaţiilor de funcţionari administrativi – grupa majoră 4 (-0,43 puncte procentuale, respectiv -1.300 locuri vacante), urmate de cele de specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (-0,21 puncte procentuale, respectiv -2,000 locuri vacante).

Sursa, Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.