Primăria Brașov desființează zeci de locuri de parcare în Centrul Vechi

Primăria sfidează nevoile brașovenilor și distruge zeci de locuri de parcare în centrul orașului. După ce a distrus aproape 30 de locuri de parcare la intersecția Iuliu Maniu cu Vlad Țepeș, acum buldozerele primăriei șterg zeci de locuri de parcare din zona Castelului – Poarta Șchei.

Inițiativa ar fi lăudabilă dacă municipalitatea ar oferi alte locuri de parcare în schimbul celor distruse, dar cum la Primăria Brașov deciziile nu sunt deloc gândite, ori sunt gândite prin prisma intereselor clientelei de partid, singura justificare pentru această lovitură dată brașovenilor și turiștilor rămâne plantarea de panseluțe și iarbă care să ia ochii „naivilor” atunci când vor căuta cu orele un loc de parcare.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

Săptămâna aceasta au început lucrările de amenjare a zonei pietonale de pe strada Apollonia Hirscher, tronsonul cuprins între str. Castelului și strada Poarta Șchei, după ce s-au finalizat lucrările de modernizare a rețelei electrice din această zonă. Această amenajare face parte dintr-un proiect mai amplu al Municipalității, demarat acum 15 ani, de transformare a străzilor din zona centrului istoric în zone pietonale (de exemplu: M. Weiss, Postăvarului, Sf. Ioan, Diaconu Coresi, M. Sadoveanu, Paul Richter n.n.).

Remodelarea străzii Apollonia Hirscher se va face prin reorganizarea circulației și crearea unui spațiu pietonal generos. Astfel, zona sensul giratoriu de la intersecția străzilor Castelului și Apollonia Hirscher va fi transformată într-o zonă verde și pietonală, care să permită accesul pe direcția înainte pe str. Castelului și accesul pe str. Cerbului a riveranilor.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Zona verde nou creată va avea o suprafață de aproximativ 400 de m.p., iar aici se vor planta arbori de înălțime medie și arbuști.

Pe str. Apollonia Hirscher se menține o bandă pentru accesul riveranilor și al mașinilor de intervenție cu lățimea de 3,5 m. Această bandă va fi marcată prin două rânduri de calupuri de bazalt și spoturi cu LED, încorporate în pavaj.

Îmbrăcămintea asfaltică va fi înlocuită cu un pavaj din calupuri de bazalt. Iluminatul public este propus a se amplasa pe axul drumului, zonă în care vor fi amplasate și băncile și arbuștii ornamentali.

One thought on “Primăria Brașov desființează zeci de locuri de parcare în Centrul Vechi”

  1. Ați înnebunit, tăiați pădurea să faceți „autostrăzi” și să le umpleți cu betoane și vreți în loc boscheți în detrimentul parcărilor pentru riverani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.