În seara de Ajun se împodobeşte bradul, un obicei venit cel mai probabil de la popoarele germanice şi care a intrat în tradiţia creştină. În vârf se pune o stea, simbol al celei apărute la Betleem la naşterea lui Iisus, sau un îngeraş, simbol al ospitalităţii casei şi familiei, iar sub pomul de Crăciun, cadouri pentru fiecare. Dar, cum a început totul?
Bradul, simbol al vieţii şi al Crăciunului
Dintotdeauna, plantele şi copacii care îşi păstrează frunzele verzi şi iarna au însemnat pentru oameni un simbol al vieţii.
Anticii egipteni credeau că Soarele este un zeu şi atunci când iarna, el se îmbolnăveşte şi îşi pierde din strălucire, iar în semn de venerare a zeului-soare Ra şi ca simbol al triumfului vieţii asupra morţii, împodobeau şi aduceau în casele lor crengi verzi de palmier.
Şi romanii antici îşi împodobeau casele, cu ghirlande din laur şi brad verde, de la mijlocul lunii decembrie până pe 1 ianuarie, când celebrau Saturnalia în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii, pentru ca după solstiţiul de iarnă, câmpurile şi livezile să înverzească din nou.
Bradul mereu verde a fost omagiat şi de vikingii din Scandinavia, care îl considerau un simbol al zeului soarelui Balder, iar druzii din nordul Europei îşi decorau templele cu crengi de brad ornate cu vâsc, în timpul ritualurilor de iarnă.
O legendă spune că Sfântul Bonifaciu, cel care i-a convertit pe germani la creştinism, se afla în Turingia prin anul 720, şi trecând pe lângă un grup de oameni care venerau un stejar, a fost foarte supărat de această practică păgână şi a lovit copacul cu un topor.
În interiorul său crescuse un brad, iar Bonifaciu a crezut că este o minune şi a interpretat forma sa triunghiulară ca fiind Sfânta Treime. Vestea s-a răspândit şi bradul a devenit un simbol al credinţei creştine şi al Crăciunului în Germania.
În secolul XII se obişnuia ca în ziua de Crăciun brazii să fie atârnaţi de tavan cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii şi abia două secole mai târziu creştinii practicanţi au început să decoreze brazii.
În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al Pomului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar, şi în vârf au pus o lumânare care reprezenta Lumina Lumii.
Primul brad de Crăciun ar fi fost împodobit în anul 1510, în Lituania.
Din Germania vine tradiţia de a aduce bradul în casă şi de a-i împodobi ramurile cu lumânări.
Se spune că, pe la începutul secolului XVI, Martin Luther – primul reformator protestant – mergând spre casă într-o noapte de Crăciun a văzut un brad nins care sclipea frumos în lumina lunii. A adus bradul în casă şi l-a împodobit cu lumânări pentru a fi la fel de strălucitor. Tot Germania vine şi tradiţia târgurilor de Crăciun, apărute pe la mijlocul secolului al XVI, unde se vindeau figurine coapte din aluat şi ghirlande de hârtie colorată pentru a fi agăţate în brad ca obiecte decorative.
Din Germania, tradiţia de a împodobi în casă un brad de Crăciun s-a răspândit şi în Finlanda, în Franţa, Anglia şi Statele Unite.
Citește continuarea, aici.
