În data de 4 ianuarie 2024, ora 20.00 s-a încheiat etapa de înscriere electronică în cadrul celor trei măsuri de sprijin implementate de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), respectiv Programul național de microindustrializare, Programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață și Programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
Toate cele trei scheme de ajutor dedicate sprijinirii dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii s-au bucurat de un număr record de aplicanți, dovedind încă o dată interesul mediului de afaceri pentru astfel de programe și nevoia de finanțare în investiții a întreprinderilor românești.
La programul național de microindustrializare au aplicat un număr de 1036 de întreprinderi în perioada de înscriere, programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii a beneficiat de 486 de aplicanți înscriși, iar la programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață s-au înscris cele mai multe firme aplicante din istoria schemei de ajutor, respectiv 2615 întreprinderi.
Conform prevederilor procedurilor de implementare aferente celor trei programe naționale, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului face publică lista finală a cererilor înregistrate în cadrul măsurilor de sprijin, în ordinea transmiterii formularelor, cu evidențierea înscrierilor în limita bugetului alocat schemelor de ajutor, precum și a celor aflate în lista de așteptare.
Listele cu firmele înscrise pot fi consultate aici:
- Programul național de microindustrializareListaAplicantiMicroindustrializare05012024
- Programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață:ListaAplicantiComertServicii05012024
- Programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii:ListaAplicantiAccelerare05012024