Ancheta în cazul muncitorului decapitat de lama excavatorului care încerca să-l scoată de sub malul de pământ care s-a prăvălit peste el, a fost preluată de Parchetul Militar, dată fiind calitatea de militari a celor doi lucrători ISU care au participat la operațiunile de salvare. Procurorii care s-au ocupat de dosar au concluzionat că decapitarea a avut loc după moartea muncitorului, decesul fiind provocat de asfixiere. Reamintim că ieri după-amiază doi muncitori au fost îngropați sub un mal de pământ în timp ce săpau un șanț în municipiul Brașov. Unul dintre muncitori a fost scos teafăr de sub pământ. Cel de-al doilea a murit asfixiat. Pompierii sosiți la fața locului i-au permis unui excavatorist să sape cu lama utilajului pentru scoaterea celui de-al doilea muncitor care era complet acoperit de malulde pământ. În momentul în care a băgat lama în pământ, excavatoristul l-ar fi decapitat pe muncitorul îngropat.