Contractul pentru modernizarea DN73, tronsonul dintre Brașov și Fundata, a fost semnat recent

Contractul pentru modernizarea DN73, tronsonul dintre Brașov și Fundata, a fost semnat recent. Compania care va finaliza lucrările este SC VIAROM CONSTRUCT SRL, câștigătoarea licitației publice.

Investiția se ridică la 213,4 milioane de lei și va avea o durată de 18 luni de la predarea amplasamentului către constructor. Lucrările vor începe imediat, având în vedere că proiectul are deja aprobate documentațiile tehnice și autorizația de construire.

Modernizarea va aduce o serie de îmbunătățiri semnificative drumului, printre care:

  • Lărgirea la 4 benzi a sectorului cuprins între ieșirea din Brașov și intersecția cu drumul de legătură spre autostrada Râșnov – Cristian;
  • Ranforsarea și lărgirea carosabilului la minimum 7 metri;
  • Modernizarea podurilor;
  • Resistematizarea intersecțiilor;
  • Lucrări de consolidare;
  • Refacerea sistemului de evacuare a apelor pluviale.
Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Modernizarea DN73 va contribui la fluidizarea traficului; creșterea siguranței rutiere; reducerea timpului de călătorie, dar și stimularea dezvoltării economice a zonei.

În ceea ce privește executarea lucrărilor de pe teritoriul județului Argeș (sectorul dintre Câmpulung și Fundata) a fost desemnată asocierea GROMA HOLD EOOD & EVROPEISKI PATISHTA AD & GOTT STRASSE SRL & PERFECT CONSULT EUROPE SRL, însă a fost înregistrată și o contestație din partea uneia dintre firmele ofertante, astfel semnarea contractului se mai amână.

Așadar, veștile sunt bune pentru cei care utilizează frecvent DN73! Modernizarea drumului va aduce o serie de beneficii semnificative, atât pentru șoferi, cât și pentru locuitorii zonei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.