Pe Bulevardul Aviatorilor din Bucuresti, într-una dintre zonele exclusiviste ale Capitalei, a apărut un șantier învăluit într-o secretomanie totală. Lucrările se desfășoară în spatele unor paravane și sunt atent supravegheate, informează jurnaliștii recorder.ro.
„Vila de 1200 mp, cu subsol, parter și etaj, garaj și cabină de pază la poartă e a statului și a fost, până nu demult, sediu de partid. De câteva luni, e transformată, în cel mai mare secret, în reședință pentru o singură familie, după cum scrie în autorizația de construire obținută de Recorder. Iar suma pe care RA-APPS intenționează să o investească aici depășește orice imaginație: 7 milioane de euro numai pentru renovare și amenajare.
E legitim să ne întrebăm cui i se pregătește. Pe ce și mai ales pentru cine se cheltuiesc, în cel mai mare secret, 7 milioane de euro din bani publici?”, notează cei de la recorder.ro
Conform legii, cercul demnitarilor care ar avea dreptul la o asemenea locuință de protocol oferită de stat este foarte restrâns. Iar majoritatea indiciilor duc către aceeași persoană, mai precizează sursa citată.