ACS Steaua Brașov, un club nou-înființat, a obținut 4 medalii la ediția 2024 a Campionatelor Naționale de Penthatlon Modern ce au avut loc în weekend, la București. Karina Popescu a reușit să câștige medalia de aur la categoria U13 feminin, după un parcurs foarte bun în cele 5 probe ale competiției. Horia Mladin a terminat pe locul 2 la întrecerea U15 masculin, iar Thea Bârligă a fost pe locul 3 la U15 feminin. Ultima medalie pentru clubul brașovean a fost adusă de Răzvan Morariu, la U13 masculin.
„Mă bucur foarte mult pentru aceste rezultate, mai ales pentru că suntem un club nou, cu puțină experiență. Dar copiii s-au autodepășit și au arătat că au talent. Au fost 5 probe dificile, scrimă, înot, pistă cu obstacole, tir și alergare, care le-au pus la încercare istețimea, forța, rezistența și îndemânarea sportivilor noștri. Însă au reușit să facă față cu brio acestor provocări și îi felicit pe toți”, a declarat antrenorul brașovenilor, Sorin Mladin.
La CN de Pentathlon Modern, organizat de Federația Română de Natație și Pentathlon Modern, au mai participat de la ACS Steaua Brașov următorii sportivi: Andrei Stoica (U13), Ilarian Mihai (U13) și Mihnea Oancia (U13).
ACS Steaua Brașov este primul club de Pentathlon Modern din Transilvania.