În contextul minivacanței de 1 Mai – Sărbători Pascale, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a creat Comandamentul 1 Mai – Sărbători Pascale, structură ce va funcționa în perioada 15-30 aprilie 2024. Scopul principal al Comandamentului este monitorizarea activităților comerciale din zonele turistice ale țării, în vederea prevenirii practicilor abuzive și a asigurării respectării drepturilor consumatorilor.
În perioada menţionată, se vor desfăşura acţiuni de prevenţie şi consiliere a operatorilor economici, activităţi de informare şi educare a consumatorilor, precum şi acţiuni de control, preluare şi cercetare a reclamaţiilor, în principalele zone de vacanţă ale României.
Programul întâlnirilor cu operatorii economici:
- Miercuri, 17 aprilie 2024, ora 10:00, Hotel ARO Palace, Brașov – județul Brașov
- Miercuri, 17 aprilie 2024, ora 10:00, sala de conferință a Prefecturii Bihor – județul Bihor
- Miercuri, 17 aprilie 2024, ora 11:00, Sala Verde a Prefecturii Iași – Regiunea Moldovei
- Miercuri, 17 aprilie 2024, ora 14:00, sala Prefecturii Prahova – Valea Prahovei
- Joi, 18 aprilie 2024, ora 11:00, Muzeul de Istorie a Bucovinei, Suceava – Bucovina
- Vineri, 19 aprilie 2024, ora 11:00, sala de conferință a complexului Șuior, județul Maramureș – „Maramureșul istoric”
- Vineri, 19 aprilie 2024, ora 13:00, Centrul de Afaceri Mamaia Nord – Năvodari – litoralul Mării Negre
- Luni, 22 aprilie 2024, ora 12:00, sala de conferință „Tranzit” a Primăriei Sighetul Marmației – „Maramureșul istoric”
ANPC invită operatorii economici din zonele turistice să participe la aceste întâlniri pentru a se informa cu privire la cele mai recente prevederi legale din domeniu și pentru a se asigura că oferă servicii de calitate consumatorilor.