Consiliul Judeţean Braşov întrunit joi, 25 aprilie, în şedinţă ordinară, a aprobat Regulamentul pentru eliberarea și folosirea permiselor de liberă trecere (LT) pentru circulația vehiculelor pe drumurile județene din județul Brașov pe care sunt instituite limitări de tonaj, un document în premieră, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025.
De anul viitor, pe opt drumuri judeţene din zona Braşov, patru drumuri judeţene din zona Făgăraş şi patru din zona Rupea vor fi aplicate tarife de liberă trecere pentru toate vehiculele a căror masă maximă autorizată depăşeste limita de tonaj aplicată unui anumit sector, înmatriculate temporar sau definitiv şi care utilizează reţeaua de drumuri judeţene pe parcursul unei perioade date.
Vor exista permise LT săptămânale, lunare şi anuale, pe un singur drum sau mai multe, tarifele urmând să fie diferenţiate în funcţie de tonaj, în patru categorii: 3,5-7,5 tone, 7,5-12 tone, 12-24 tone şi 24-40 tone.
Regulamentul prevede că pentru vehiculele mai mari de 40 de tone taxele permisului de liberă trecere se evaluează individual, pe baza solicitării utilizatorului şi contorizând masa maximă autorizată, distanţa parcursă şi limitările de tonaj impuse pe sectoarele respective de drum.
Sunt exceptate de la plata taxei vehiculele instituţiilor publice din domeniul apărării naţionale, siguranţei publice, serviciilor pentru situații de urgență, ambulanţele, dar şi vehiculele utilizate la transportul public local de persoane realizat prin servicii regulate, cele destinate transportului școlar, precum şi utilajele agricole din proprietatea persoanelor fizice sau juridice, înmatriculate în județul Brașov.
„Până acum, Consiliul Județean a instituit restricții de tonaj pe anumite drumuri fie pentru că aveau un sistem rutier cu o capacitate portantă redusă, fie din cauză că traficul intens de mare tonaj provoacă neplăceri riveranilor. Neavând însă nici regulamentul și nici mecanismul pentru eliberarea acestor permise de Liberă Trecere contra cost, într-un mod care să fie în acord cu posibilitățile din zilele noastre, în prezent aceste LT-uri se dau liber, oricui, pe oricâte drumuri şi pentru oricâte maşini. Am gândit un sistem care ar putea funcționa sub forma unei aplicații la care să aibă acces oricine, iar permisul LT să se obţină online. Am cerut oferte preliminare de la firme specializate în domeniu, după care împreună cu colegii de la Direcţia de Drumuri am făcut acest regulament. Acum, că avem documentul de reglementare aprobat, putem începe procedurile pentru achiziţia realizării acestei aplicaţii”, a explicat vicepreşedintele CJ Szenner Zoltan, iniţiatorul proiectului.
„Nu ne-am dorit o taxare suplimentară care să fie împovărătoare pentru antreprenori”, a precizat vicepreşedintele CJ, adăugând că „tarifele stabilite nu sunt mari şi sistemul este extrem de flexibil, plata se face diferențiat, în funcție de necesităţile utilizatorului. Nu obligăm pe nimeni să cumpere mai mult decât exact ce are nevoie. Și introducerea sistemului de la 1 ianuarie 2025 a fost în aşa fel gândită, încât să nu schimbăm regulile în timpul jocului”.
Drumurile judeţene din zona Braşov cu limitare de tonaj şi pentru care utilizatorii vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare vor plăti tarife LT sunt:
1. DJ 106 B Vulcan (DJ 112 A) – Holbav – Paltin (DJ 106A) km 0+000–6+505, limită 7,5 tone;
2. DJ 108 Hărman (DJ 112A) – Sânpetru km 0+000–4+380, limită 7,5 tone;
3. DJ 112: Hărman – Podu Olt – lim. Jud. Covasna km 0+000–10+100, limită 3,5 tone;
4. DJ 112 A Hărman – Bod – Hălchiu – Codlea – Vulcan – DN 73A km 0+000–38+980, limită 7,5 tone;
5. DJ 112 B: Intersecţie A3 – Vulcan km 2+151–5+030, limită 7,5 tone;
6. DJ 112 C Hălchiu – Satu Nou – Dumbrăviţa – Vlădeni km 0+000–15+500, limită 7,5 tone;
7. DJ 103 Braşov – Sânpetru – Bod – lim. Jud. Covasna km 0+000–17+987, limită 7,5 tone;
8. DJ 113 Sânpetru (DJ 103) – Preventoriu TBC Sânpetru km 0+000–2+500, limită 7,5 tone.
Drumurile judeţene din zona Făgăraş cu limitare de tonaj şi pentru care utilizatorii vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare vor plăti tarife LT sunt:
1. DJ 103D: Viștea de Jos – Viștea de Sus (DJ 104A) km 0+000–5+106, limită 7,5 tone;
2. DJ 104B: Făgăraş – Ileni – Hârseni – Sebeş km 4+604–13+862, limită 12 tone;
3. DJ 104C: Făgăraş – Hurez – Săsciori – Recea km 4+972–12+700, limită 12 tone;
4. DJ 105B: DN1 Sâmbăta de Sus – Staţiunea climatică Sâmbăta km 0+000–14+620, limită 12 tone.
Drumurile judeţene din zona Rupea cu limitare de tonaj şi pentru care utilizatorii vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare vor plăti tarife LT sunt:
1. DJ 104 D: Făgăraş – Şoarş – Bărcut – lim. Jud. Sibiu km 1+960–27+400, limită 12 tone;
2. DJ 105 Voila – Cincşor – Cincu – lim. Jud. Sibiu km 0+000–18+843, limită 12 tone;
3. DJ 105 A: lim. Jud. Sibiu – Cincu – Rotbav – Şoarş – Văleni – Lovnic – Jibert – Dacia – Rupea km 29+473–81+600, limită 12 tone;
4. DJ 131 A DN 13 (Gara Rupea) – Homorod (DJ 132) km 0+000–2+878, limită 3,5 tone.
„Proiectul nostru este unul ambițios, având în vedere că niciun alt consiliu judeţean nu a mai implementat un sistem atât de direct, rapid, și flexibil. Utilizatorul va avea posibilitatea să își configureze LT din aplicație, selectând un drum, mai multe sau toate drumurile județene, precum şi perioada pentru care dorește permisul de liberă trecere, urmând ca tariful să fie calculat exact în funcție de tonajul vehiculului, de perioadă și de lungimea drumului, iar eliberarea documentului să se facă în câteva ore”, a menţionat vicepreşedintele CJ Szenner Zoltan.