Peste 800 de șoferi au fost scoși din trafic, în ultimele 24 de ore, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți

14 persoane au fost salvate în urma intervențiilor angajaților MAI. 830 de șoferi au rămas fără permise de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. 174 de persoane au fost prinse de structurile de ordine publică în momentul sau imediat după săvârșirea unei infracțiuni. 27.200 de verificări cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore au fost:

  • prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel;
  • menținerea ordinii și liniștii publice;
  • creșterea gradului de siguranță rutieră;
  • supravegherea și controlul frontierei de stat;
  • acordarea asistenței medicale de urgență.

Astfel, efectivele MAI au intervenit la:

  • 4.260 de evenimente
    • 2.885 pentru menținerea ordinii publice
    • 1.375 pentru situații de urgență

Traficul la frontiere

Polițiștii de frontieră, în ultimele 24 de ore, au efectuat controlul documentelor pentru 102.913 persoane, care au intrat în țara noastră, dintre care 8.970 de cetățeni ucraineni.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

Totodată, au tranzitat granița, pe sensul de intrare în țară, 28.997 de mijloace de transport.

Verificări cu aplicația eDAC

Aplicația eDAC își dovedește utilitatea și eficiența: 35 de alerte au fost semnalate ca urmare a celor 27.200 de verificări efectuate.

Au fost depistate:

  • 5 persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară;
  • 4 obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probă în cadrul procedurilor penale.

Siguranță rutieră

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 830 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioada de timp conform legii.

Exemple: față de 104 dintre șoferi s-a luat măsura reținerii permisului de conducere, pentru fapte de o gravitate majoră, respectiv 95 pentru conducere sub influența alcoolului și 9 pentru conducere sub influența drogurilor sau a substanțelor interzise.

De asemenea, au fost oprite din a circula 344 de autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 344 de autovehicule  au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Ordine și siguranță publică

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 174 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 184 de fapte penale.

Au fost depistate 18 persoane urmărite național sau internațional față de care s-au luat măsurile legale.

34 de persoane au primit măsuri preventive.

În total, ieri pe teritoriul României, au fost semnalate 792 de posibile infracțiuni.

Polițiștii și jandarmii au constatat 11.052 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei.

Situații de urgență

Pompierii au prevenit producerea unor incendii prin identificarea și dispunerea măsurilor de remediere a 64 de deficiențe la obiectivele verificate, care reprezentau un pericol pentru cetățeni.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Salvatorii au desfășurat 1.154 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale, 57 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 2 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 13 misiuni aero-medicale, fiind salvate 12 persoane.

Imigrări și situația cetățenilor din Ucraina

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.464 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 161.214 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 71 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 27,5 %.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.