Fonduri europene de 30.000-100.000 EUR pentru startup-uri dezvoltate în incubatoare și acceleratoare de afaceri, în județele Brașov, Sibiu, Alba, Mureș, Covasna, Harghita

Startup-urile din cele 6 județe ale regiunii Centru vor putea obține granturi IMM de câte 30.000-100.000 EUR în cadrul unor incubatoare și acceleratoare de afaceri care urmează să fie dezvoltate pe fonduri europene.

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru a publicat recent în consultare proiectul de Ghid al solicitantului pentru finanțarea 1.5.1 Incubatoare și acceleratoare de afaceri, din cadrul Programului Regiunea Centru 2021-2027.

Până pe 24 mai 2024, poți trimite propuneri de îmbunătățire a ghidului  prin completarea documentului pus la dispoziție și transmiterea acestuia prin e-mail, la adresa helpdesk@adrcentru.ro .

Ghidul solicitantului poate fi consultat aici.

Apelul de proiecte este destinat primăriilor, consiliilor județene, universităților și institutelor de cercetare care vor să-și dezvolte incubatoare și acceleratoare de afaceri pentru startup-uri (în sensul de firme nou-înființate, dar nu neapărat cu potențial de extindere globală).

Județele eligibile la finanțare sunt:

  • Alba
  • Brașov
  • Covasna
  • Harghita
  • Mureș
  • Sibiu

Bugetul apelului de proiecte este de 19,47 milioane EUR (fonduri europene și de la bugetul de stat).

Din acești bani, instituțiile menționate mai sus vor putea obține ajutoare de câte 50.000-3 milioane EUR/proiect, pentru a dezvolta incubatoare și acceleratoare de afaceri.

Aceste organizații ar urma să înceapă în luna august să depună proiectele în sistemul electrionic MySMIS2021, conform calendarului orientativ al Programului Regiunea Centru.

În cadrul proiectelor lor, instituțiile admise la finanțare vor putea face o serie de cheltuieli, de 50.000-2 milioane EUR, pentru dezvoltarea incubatoarelor și acceleratoarelor de afaceri, de la construcție și modernizare de clădiri, dotarea acestora și amenajarea infrastructurii aferente până la programe de consultanță destinate startup-urilor, inclusiv cheltuieli cu personalul implicat în programe.

Restul de până la 1 milion EUR va fi folosit pentru plata ajutoarelor de minimis de câte 30.000-100.000 EUR pentru startup-urile care vor fi admise în acceleratoarele de business. Organizațiile care administrează acceleratoarele vor face selecția firmelor pe care le vor incuba în programele lor, conform unor principii de funcționare.  

Principiile de funcţionare a unui incubator de afaceri:

  • Selectivitate: incubatorul selectează proiectele capabile să contribuie la dezvoltarea locală, prin dezvoltarea de afaceri şi locuri de muncă
  • Monitorizare: odată selectate, proiectele sunt în mod sistemic monitorizate, în scopul determinării modului adecvat de intervenţie a coordonatorilor şi experţilor
  • Sinergie: reflectată aici în planurile de afaceri ale companiilor, prin reunirea unei largi palete de servicii necesare derulării afacerilor oferite firmelor incubate
  •  Complementaritate: incubatorul de afaceri oferă servicii specializate unei anumite categorii de întreprinzători, acţionând ca factor complementar faţă de organizaţiile existente de sprijinire a dezvoltării IMM-urilor private.

Condiții de eligibilitate a antreprenorilor, la finanțarea de max. 100.000 EUR

Persoanele fizice/juridice care pot fi selectate ca rezidenti al incubatorului sunt:

1. Societăți nou-înființate care au cel mult 3 ani vechime, încadrate în categoria IMM-uri (intreprinderi mici, mijlocii, inclusiv microîntreprinderi). Alte condiții pentru firme:

  • desfăşoară activitatea, pentru care solicită finanțare, în domeniul specific incubatorului de afaceri, respectiv intr-un cod CAEN eligible conform Anexei.3 la Ghid (sunt aproape 250 de coduri CAEN, inclusiv domenii IT, hoteluri, ateliere de mobilă etc);
  • nu sunt în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, insolvenţă, faliment sau suspendare temporară a activităţii;
  • a fost selectat în incubatorul de afaceri și a parcurs un ciclu de incubare
  • îndeplineşte criteriile de performanţă (criteriile de exit după perioada de incubare, sau chiar în timpul incubării) atinse și dorește să părasescă incubatorul de afaceri. Printre criteriile de performanță se numără rata de creștere a profitului din exploatare minim 10%, minim 2 angajați.

2. Persoane fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • intenționează să înființeze o afacere non-agricolă, iar domeniul de activitate în care funcționează, este aferent sectorului specific incubatorului de afaceri, respectiv codului CAEN eligibl în conformitate cu Anexa 3- Coduri-CAEN.;
  • au vârsta peste 18 ani împliniți în momentul înscrierii in program;
  •  nu fac parte din categoria tinerii NEETs (care nu urmează nici o forma de învățământ și nici nu au un loc de muncă) cu vârsta între 16 – 24 ani;
  • își au reședința sau domiciliul în regiunea în care se implementează proiectul;
  • au absolvit învățământul minim obligatoriu;
  • nu participă și nu au participat la alte programe similare, care au aceeași finanțare.

Sursa: www.startupcafe.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.