În Breaza, județul Mureș, olandezul Jan Wijnen (41 de ani) produce din pasiune mașini-bicicletă sub brandul Velomobile World de 12 ani. Când iese cu ele pe străzi, atrage atenția ca un star de cinema.
Velomobilul este o bicicletă orizontală, în care stai culcat, acoperită de o caroserie strălucitoare și aerodinamică, care o protejează de vreme și îi permite să atingă viteze cu 40% mai mari decât o bicicletă obișnuită.
Jan produce câteva sute de velomobile pe an într-o hală de 820 mp, cu aproape 40 de angajați. Singurul său client din România este un expat german, iar majoritatea produselor sunt exportate în Germania și SUA.
Velomobilele oferă o alternativă practică și confortabilă la bicicletele tradiționale. Majoritatea cumpărătorilor sunt persoane de peste 50 de ani care le folosesc pentru navetă și excursii, datorită spațiului de depozitare. Un velomobil costă între 8.000 și 10.000 de euro.
Velomobilele sunt soluții eficiente și sustenabile pentru transportul urban. Ele consumă mai puțină energie, ocupă mai puțin spațiu și oferă beneficii pentru sănătate. Comparativ cu mașinile, sunt mai prietenoase cu mediul în timpul producției – 27 de velomobile cântăresc aproximativ cât o mașină mică, potrivit unui studiu al Institutului Regal de Tehnologie din Suedia.
Care este originea acestui mijloc de transport?
„Totul a început în Franța, în anii ’20, când nu era combustibil disponibil, așa că au construit velomobile pentru a se deplasa. Unul dintre aceste velomobile a participat la Turul Franței și a învins toți concurenții. Imaginați-vă, un velomobil fără niciun buget câștigând împotriva bicicletelor sponsorizate. Nu a fost deloc convenabil pentru organizatori, așa că au schimbat regulile pentru a exclude velomobilele din competiții. Astfel, au stabilit dimensiunile roților și poziția cadrului, limitând progresul ciclismului. După Al Doilea Război Mondial, odată cu abundența de combustibil, oamenii au renunțat să mai pedaleze. Însă, în anii ’80, un inginer olandez a construit un velomobil pentru o universitate din Albania. Modelul a fost preluat și produs în Olanda, chiar în orașul în care locuiam,” a explicat Jan Wijnen pentru revista Panorama.