
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal și au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat care și-ar fi agresat fizic părinții.
Ieri, 8 aprilie, în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Poliției Muncipiului Săcele au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că aceasta ar fi fost agresată fizic de fiul său.
Imediat, polițiștii s-au deplasat pe strada Amurgului, din municipiul Săcele, unde, în urma cercetărilor efectuate, a rezultat că, în cadrul unui conflict, un bărbat și-ar fi agresat fizic ambii părinți, provocându-le acestora suferințe. Tot în cadrul conflictului, bărbatul și-ar fi amenințat părinții, fapte care le-au creat acestora o stare de temere.
Față de cele constatate, după întocmirea formularului de evaluare a riscului, din care a rezultat risc iminent de violență, polițșiștii au emis un ordin provizoriu de protecție pe numele bărbatului agresiv, prin care au dispus măsuri pentru protecți a persoanelor vătămate.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “amenințarea” și “violență în familie”, în care cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.