Un nou incendiu de vegetație a izbucnit la marginea localității Ohaba, acolo unde flăcările au cuprins aproximativ două hectare de vegetație uscată din liziera pădurii. Flăcările au fost observare de localnicii care au sunat la 112. La fața locului intervin acum pompierii Detașamentului Făgăraș cu două autospeciale și lucrătorii Ocolului Silvic. Pompierii spun că operatiunea este extrem de dificilă din cauza focului care se extinde cu repeziciune la vegetația uscată.
Un incendiu similar, care a mistuit seara trecută 12 de hectare de vegetație uscată în pădurea de la Vlădeni, a fost stins de pompieri după 8 ore de luptă cu flăcările. 35 de hectare de pădure au fost afectate.
Pompierii sunt în alertă și au emis un comunicat prin care reamintesc măsurile pe care populația trebuie să le respecte pentru evitarea incendiilor:
„Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Țara Bârsei” al județului Brașov face apel la cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor:
- să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt;
- să nu utilizeze focul deschis la distanţe mai mici de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de cereale, pădure etc);
- arderea miriştilor, resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile să se facă în locuri special amenajate;
- cetăţenii se vor interesa la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;
- arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor să se facă numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil serviciul privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă;
- să asigure supravegherea permanentă a arderii şi să stingă jarul după încetarea acesteia”, se arată în comunicatul ISU Tara Bârsei.