Au început înscrierile la Promo Rally TOTAL. Startul sezonului VI se dă la Râșnov

Duminică, 17 Noiembrie, în parcarea Bazei Olimpice pentru Sporturi de Iarnă, situată în Valea Cărbunari din Râșnov, se va da startul sezonului VI Promo Rally TOTAL.

Prima etapă a sezonului se va desfășura, în premieră pentru formatul campionatului, în orașul încărcat de tradiții în turism, sporturi de iarnă și sport auto, numit Citadela Râșnov.

Baza Olimpică pentru Sporturi de Iarnă construită pentru competiții ca sărituri cu schiurile, biatlon și schi fond într-un spațiu generos, într-o zonă turistică excepțională numită Valea Cărbunari, poate găzdui și competiții sportive, spre mirarea administratorilor de sporturi de iarnă. Fiind vorba despre concurenți amatori, se poate afirma cu tărie că baza este amenajată pentru așa ceva.

Citeste și:  Pizzeria din România inclusă în topul celor mai bune 50 de pizzerii din Europa

Cele două parcări de la poalele celor patru trambuline vor fi amenajate duminică pentru un traseu tehnic și suficient de lung pentru a pune la încercare talentul viitorilor piloți care vor lua duminică dimineața drumul spre Râșnov.

Recunoașterea traseului se va face conform animației pusă la dispoziție de organizatori, urmând un antrenament, cu scopul familiarizării cu traseul de concurs, iar apoi trei manșe de concurs, după parcurgerea cărora se vor lua în calcul cele mai bune două evoluții, vor face parte din programul cursei de duminică.

Pentru că sloganul Promo Rally TOTAL este ”Defensiv pe șosea, sportiv pe circuit”, în pauza dintre manșe, atât concurenții participanți cât și spectatorii vor avea parte de mini cursuri de conducere defensivă susținute de lectori profesioniști în materie.

Citeste și:  Descoperă splendoarea naturii României pe cea mai încântătoare rută feroviară: 14 tuneluri și 10 viaducte

Vremea frumoasă oferită ca un dar pentru sporturi auto în luna noiembrie, zone generoase și sigure pentru spectatori, cupe și vouchere surpriză oferite participanților din partea partenerilor sunt ingredientele perfecte pentru a petrece o duminică frumoasă la Râșnov.

Înscrierile pentru prima etapă sunt deschise până Vineri, 15 Noiembrie, iar toate informațiile despre Promo Rally TOTAL sunt disponibile pe www.autorally.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.