Doliu în lumea rockului brașovean: Solistul trupei Conexiuni a murit

Doliu înlumea rockului din Brașov. Solistul formaţiei Conexiuni, Florian Stoica a murit miercuri, la vârsta de 58 de ani.

„Acum am vrea ca „TU” să „Mai rămâi puţin”, însă cu durere în suflet trebuie să vă anunţăm că al nostru soţ, tată, prieten, artist, Florian Stoica – solistul formaţiei Conexiuni, a plecat aseară, la 22.45 spre ceruri pentru că are un spectacol în faţa Domnului, cel mai dureros pentru noi, dar probabil cel mai valoros pentru el. Slujba de înmormântate va avea loc sâmbătă, la Biserica Sfintii Voievozi din Urlaţi, încă nu ştim ora dar revenim cu informaţii. Dumnezeu să-l ierte!”, așa a sunat anunțul prin care familia a anunțat vestea trecerii în neființă a artistului.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

Florian Stoica s-a născut la Urlaţi, în 1961 şi a fondat trupa Conexiuni în 1983, alături de Marcel Boca şi Victor Lenghel.

Potrivit rockfm.ro, Conexiuni a cântat pe scenă alături de trupe de renume internaţional: Scorpions, la Bucureşti, în 1993, Saxon şi Paradise Lost, la Festivalul „Rock ’94”, iar în 2004, în deschiderea concertului Europe, la Braşov.

Cele mai cunoscute piese ale formaţiei sunt „Tu”, „Fosta iubire”, „Mai rămâi puţin”, „Învins doar pentru o clipă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.