Predarea fugarului Paul-Philippe al României se va rejudeca

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, luni, că o instanţă din Malta a admis apelul parchetului şi a desfiinţat prima hotărâre a judecătorilor prin care se refuzase predarea fugarului Paul-Philippe al României, urmând ca acest caz să se rejudece, transmite Televiziunea Română.

Sunt în măsură să vă furnizez informaţii, de astăzi, de la justiţia din Malta. Predarea fugarului Paul-Philippe al României se va rejudeca. Instanţa a admis apelul formulat de parchet, a desfiinţat hotărârea de refuz al predării şi a trimis cauza la rejudecare. Acesta rămâne în arest până la pronunţarea unei soluţii definitive, cererea de eliberare pe cauţiune fiind respinsă tot astăzi. Mulţumesc tuturor celor care au făcut demersurile necesare şi au fost implicaţi în această procedură. Aşteptăm etapele următoare”, a transmis Gorghiu, potrivit Agerpres.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Pe 20 mai, o instanţă din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, iar MJ a anunţat atunci că instanţa de executare – Curtea de Apel Braşov – va face o adresă oficială către Parchetul din Malta, prin care va solicita să se exercite la timp calea de atac.

În 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe omul de afaceri Remus Truică la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar Paul al României a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.

Paul al României a fugit din România înainte de pronunţarea sentinţei, stabilindu-se în Franţa. În iunie 2022, el a fost prins la Paris, dar o Curte de Apel a refuzat să îl extrădeze, pe motiv că există un „risc real” ca drepturile lui fundamentale să-i fie încălcate în ţara noastră.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

La sfârşitul lunii aprilie 2024, Paul al României a fost prins de autorităţile din Malta în urma informaţiilor transmise de poliţiştii români, el fiind arestat preventiv în aşteptarea judecării procesului privind extrădarea în România.

Preluare, TVR INFO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.